UniCredit a lansat programul Skills for Transition, un program social care oferă instruire strategică tinerilor şi companiilor care se aşteaptă să fie afectate de tranziţia la o economie durabilă, ajutându-i să-şi dezvolte abilităţile de care au nevoie pentru a răspunde cerinţelor unui mediu în schimbare, generând în acelaşi timp un impact social măsurabil.
Tinerii români interesaţi de mediu, economie durabilă şi alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaţionale oferite gratuit de grupul UniCredit. Programele au fost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management şi oferă aplicanţilor şansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024 pe de o parte la un program de master pentru proaspeţi absolvenţi, cu durata de 14 luni (termenul limită până la care se pot depune aplicaţiile fiind 6 septembrie 2024), iar pe de altă parte permite participarea tinerilor la un program de tip bootcamp, atât pentru studenţii actuali, cât şi pentru absolvenţi, cu durata de 4 luni, - termenul limită pentru înscriere fiind 13 septembrie 2024.
Ambele oferte educaţionale au ca scop creşterea cunoştiinţelor despre tranziţia sustenabilă şi cadrul Net Zero, ajutându-i pe participanţii selectaţi să dobândească competenţe preţioase care le vor creşte şansele şi perspectivele pentru angajare. Programul Skills for Transition este deschis oficial şi se poate aplica la una dintre cele două căi de formare începând din 1 august şi până pe 6 septembrie pentru Master şi până pe 13 septembrie pentru Bootcamp, urmând link-ul https://masters.docsity.com/unicredit-skills-for-transition/.
Iniţiativa, finanţată în întregime de UniCredit, corespunde angajamentului puternic al grupului de a promova o tranziţie justă şi echitabilă, precum şi sprijinului său constant pentru educaţie - un motor cheie pentru viitorul Europei. De asemenea, confirmă scopul declarat al băncii de a-şi sprijini comunităţile să progreseze, în linie cu angajamentele sale ESG.
Programul Skills for Transition, se desfăşoară în şase ţări ale Grupului UniCredit (Italia, Germania, Bulgaria, Republica Cehă, Slovacia şi România) şi este împărţit în două stream-uri, care vizează două categorii de public diferite: unul pentruástudenţi/absolvenţiáşi altul pentruázona de lucru cu clienţii corporate ai UniCredit, cu scopul de a-i ajuta să joace un rol activ într-o tranziţie justă şi echitabilă.
ôVedem în învăţământul terţiar una dintre pârghiile cheie pentru a ne ajuta clienţii şi comunităţile să progreseze către o societate mai durabilă, incluzivă şi mai echitabilăö, a declarat Fiona Melrose, Head of Group Strategy & ESG la UniCredit. äAvând în vedere acest lucru, suntem mândri să sponsorizăm programul Skills for Transition, care îşi propune nu numai să stimuleze ocuparea forţei de muncă şi să îmbunătăţească mobilitatea socială, ci şi să facă acest lucru într-un mod care să ajute companiile să facă faţă unora dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă astăzi."
äSuntem mândri să colaborăm cu UniCredit la programul <Skills for Transition>, care se aliniază perfect cu scopul POLIMI Graduate School of Management: de a cultiva inovaţia în studenţi pentru a modela un viitor mai bun pentru noi toţi. Această iniţiativă întruchipează strategia noastră de educare şi inspirare a unui public larg în aria Scopului şi Inovaţiei pentru Sustenabilitate, echipând tinerele talente şi profesionişti cu abilităţile necesare pentru a genera schimbări de impact în tranziţia ecologică.ö, a declarat Federico Frattini, decan al Şcolii de Management POLIMI şi director ştiinţific al programului.