Bănci și Asigurări

Guvernul pregăteşte ”Declaraţia 600”, care va fi noua spaimă a contribuabililor. Statul vrea să ia banii de impozite în avans

Guvernul pregăteşte ”Declaraţia 600”, care va fi...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

01.03.2018, 15:02 3345

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Guvernul pune în dezbatere publică proiectul de ordonanţă de urgenţă care prevede comasarea a şapte declaraţii fiscale, inclusiv a declaraţiei 600, ea precizând că Executivul încurajează depunerea declaraţiei unice în mediul online.

”Am promis încă din prima şedinţă de guvern că vom face o modificare în ceea ce priveşte Declaraţia 600. Declaraţia 600 este un subiect de mare interes pentru mulţi români. Guvernul va introduce astăzi (joi - n.r.) în dezbatere publică varianta declaraţiei, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate şi incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru mulţi care avea un val mărit de aşteptare în ceea ce priveşte această declaraţie”, a declarat premierul Viorica Dăncilă în debutul şedinţei de Guvern.

Ea a precizat că, în loc de şapte declaraţii, va fi una unică.

”Plăţile pentru impozitul pe venit., CAS şi CASS în cursul anului se fac la venitul estimat pentru anul curent, nu la venitul realizat în anul precedent. Există un singur termen de plată, respectiv până la data de 31 martie a anului următor celui în care se realizează venitul, în loc de cinci termene de plată. A fost eliminată obligaţia de a efectua plăţi anticipate, ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor şi penalităţilor pentru neplata la aceste termene. Contribuabilul poate alege să efectueze plăţi oricând în cursul anului, care vor conduce la posibilitatea resurselor financiare în cursul anului, în funcţie de necesităţilor proprii ale contribuabilului. Se acordă bonificaţie, adică se reduce suma de plată pentru efectuarea plăţuilor înainte de termenul limită”, a mai spus Dăncilă.

Potrivit premierului, contribuabilii nu se vor mai deplasa la organul fiscal dacă vor depune declaraţia unică în spaţiul privat virtual.

”Încurajăm depunerea declaraţiilor în mediul online şi pentru acest lucru se acordă chiar o bonificaţie. Încadrarea ca plătitor de CAS sau CASS se fac în funcţie de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent. Calitatea de asigurat se dobândeşte de la data depunerii declaraţiei, nu de la data efectuării llăţii, ca în prezent. Persoanele cu venituri mici sau fără venituri sunt asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă plătesc CASS la nivelul a şase salarii minime brute - 1900 de lei, faţă de nivelul a 12 salarii minime, cât plătesc în prezent”, a mai precizat Viorica Dăncilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO