• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Bănci și Asigurări

Idea Bank a adus un polonez la şefia Consiliului de Administraţie

Idea Bank a adus un polonez la şefia Consiliului de Administraţie

Autor: Liviu Popescu

22.01.2016, 00:00 396

Idea Bank, bancă construită pe piaţa locală de polonezii de la Getin Holdin pe scheletul Romanian International Bank (RIB), are un nou preşedinte ale Consiliului de Administraţie, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, pe poziţia de preşedinte al CA a fost adus polonezul Piotr Kaczmarek (foto), 50 de ani, care este şi preşedinte al management boardului al Getin Holdin, acţionarul majoritar al Idea Bank România. Kaczmarek mai ocupă funcţii şi în consiliul Idea Bank din Ucraina şi din Belarus. Între 2002 şi 2008 Piotr Kaczmarek a lucrat pentru Crédit Agricole, iar din 2008 şi până în 2014 a profesat în cadrul Alfa Bank Group, ca membru al boardului responsabil cu expansiunea diviziei de retail a Alfa Bank Ucraina.

Pe partea executivă, Idea Bank nu are în prezent un preşedinte, însă Mioara Popescu, care în prezent deţine funcţia de vicepreşedinte executiv, este în procedura de aprobare de la BNR, urmând să preia funcţia de preşedinte al băncii.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270