BCR - cea mai mare bancă locală după active, cu circa 3 milioane de clienţi - a decis să suspende în weekend operaţiunile de schimb valutar derulate prin serviciul de internet banking, în aşteptarea impactului referendumului din Grecia asupra pieţelor valutare.
“Am luat aceasta decizie pentru ca nu stiam cum vor reactiona pieţele după referendumul din Grecia. Schimbul efectiv ar fi avut loc la cursul de luni si puteau aparea diferente intre cursul afisat in momentul initierii tranzactiei si cel la care s-ar fi efectuat transferul. Nu am vrut să apară discuţii în cazul în care diferenţa dintre cele două cursuri ar fi fost semnificativă”, au explicat pentru Ziarul Financiar Ionut Stanimir, directorul de comunicare al BCR.
BCR nu a anuntat suspendarea serviciului printr-un comunicat de presa sau printr-un mesaj publicat pe site-ul bancii, decizia fiind ca fiecare client sa primeasca informatii doar daca suna la call center. De regula, orice intrerupere a functionarii anumitor servicii este anuntata dinainte.
"Volumul tranzactiilor valutare peste weekend este destul de redus. Este mai prudent pentru clienti astfel. In orice caz, analistii Erste Group apreciaza ca efectele evenimentelor din Grecia pot fi mai degraba psihologice. Ponderea in PIB a exporturilor Romaniei catre Grecia este foarte redusa (0,5%) iar canalul bancar este protejat de lichiditatea locala substantiala", a adaugat Stanimir.
Clienţii care nu au mai putut efectua astfel de operaţiuni încă de vineri seara, fiind nevoiţi să aştepte până luni.
“Am vrut să schimb prin internet banking euro in lei şi îmi interzice de ieri (vineri –n. red) operaţiunea. La relaţii cu publicul mi s-a spus că din cauza Greciei sunt blocate toate operaţiunile valutare până luni”, a declarat pentru ZF Madalina Sandu, client al băncii, care a încercat să efectueze o operaţiune de schimb valutar vineri.
ZF a testat astazi serviciul similar oferit de ING Bank, iar acesta era functional. De asemenea, contactati de ZF, reprezentantii Bancpost, o banca cu actionariat elen, au declarat ca nu au luat nicio masura de suspendare sau limitare a operatiunilor de schimb valutar online. Si reprezentantii BRD spun ca serviciul de schimb valutar prin internet banking a fost disponibil in acest weekend.