Piata asigurarilor de viata din Romania s-ar putea apropia de nivelul de 1 miliard de euro pana in 2010 in contextul mentinerii unui ritm anual de crestere de 30%.
"Conform ultimelor studii facute atat de AIG Life, cat si de companii specializate, ritmul mediu de crestere a pietei asigurarilor de viata va fi de 30% pe an pana in 2010-2012 si va duce piata la 1 miliard de euro", a declarat Theodor Alexandrescu, director general AIG Life. El crede ca aceasta evolutie se va datora atat conditiilor legislative, cat si diversificarii canalelor de distributie prin bank assurance, telemarketing, marketing direct, cat si prin dezvoltarea retelei proprii a companiilor de asigurare si cresterea activitatii de brokeraj.
"Piata va evolua treptat de la o societate orientata catre consum la una orientata catre economisire. Pana la finele lui 2010 piata asigurarilor de viata va fi de aproape 3 miliarde de lei (900 milioane de euro) si va avea o pondere de 30% din totalul pietei asigurarilor", a spus Bram Boon, CEO al ING Asigurari de Viata. Piata romaneasca a asigurarilor de viata este in prezent o piata in dezvoltare datorita nivelului scazut de penetrare a asigurarilor de viata de 0,4% din PIB fata de media europeana de 5% din PIB. De asemenea, acest tip de polita reprezinta sub 25% din piata asigurarilor fata de 60% la nivel european.
"Schimbarile legislative si reformele din sistemul de pensii si din asigurarile de sanatate vor accelera ritmul de crestere atat al asigurarilor individuale, cat si al celor oferite angajatorilor", a explicat Alexandrescu. El considera ca integrarea in comunitatea europeana va creste gradul de profesionalism si va diversifica canalele de distributie, iar volumul primelor va creste datorita cresterii constientizarii si nevoii de asigurare. De aceeasi parere este si CEO-ul ING Asigurari de Viata, asiguratorul local care a inregistrat cel mai mare profit brut de pe piata in 2006, respectiv 14 milioane de euro.
"Odata cu liberalizarea pietei serviciilor va creste competitia si nivelul profesionalismului care va avea efecte directe atat asupra companiilor de asigurare locale, cat si asupra clientilor", a afirmat Boon. Potrivit acestuia, transpunerea directivelor europene in legislatia romaneasca va determina standarde mai mari pentru agentii companiilor si va creste transparenta fata de clienti pentru ca acestia sa stie ce cumpara. "Incercam sa educam piata printr-o explicare mai buna a produselor noastre catre client", a adaugat Boon.
In opinia celor de la ING, unul dintre factorii care ii vor determina pe romani sa-si achizitioneze asigurari de viata va fi presiunea asupra sistemului social cauzata de exodul fortei de munca. "Aceasta ii va determina pe oameni sa devina mai responsabili in ceea ce priveste planificarea financiara. De asemenea, ei vor invata sa nu se mai bazeze pe suportul financiar si moral al familiilor lor si vor deveni mai individualisti. Oamenii isi vor da seama ca trebuie sa aiba singuri grija de ei si nu copiii lor", crede CEO-ul ING Asigurari de Viata.
Un alt factor care i-ar putea determina pe romani sa cumpere asigurari de viata, in opinia celor de la ING Asigurari de Viata, va fi deschiderea mentalitatii parintilor si dorinta acestora de a investi in viitorul copiilor lor. "Piata asigurarilor de viata va continua sa evolueze datorita efortului crescut al companiilor de asigurari de viata de a educa piata prin campanii publicitare mai educative, dar si datorita repozitionari acestora de la produse premium catre produse financiare de baza adresate nevoii de protectie", spune Boon. In opinia acestuia, asiguratorii locali vor incepe sa se orienteze si catre clientii cu venituri medii si mici si vor incerca sa-si vanda produsele nu numai prin intermediul agentilor proprii, dar si al bancilor si al brokerilor de asigurare.
Astfel, daca in 2006, 80% din produsele de asigurare de viata erau vandute prin intermediul agentilor de asigurare, 14% prin banci si 6% prin brokeri, situatia s-ar putea schimba in 2010 prin cresterea ponderii bancilor si a brokerilor de asigurare la 18% si respectiv 8%.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels