Bănci și Asigurări

În pofida pierderilor, salariul bancherilor a crescut cu 30%, în ritm cu salariul mediu

În pofida pierderilor, salariul bancherilor a crescut cu...

Autor: Anelis Baciu

23.02.2016, 00:04 1243

Sistemul bancar a trecut prin restructurări masive în perioada de criză, însă câştigul mediu al bancherilor nu a suferit corectări majore, ci, din contră, a crescut cu circa 30% din 2009 încoace, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Mai mult, salariile angajaţilor din bănci au crescut, deşi sistemul a înregistrat pierderi agregate nete de circa 3 miliarde de lei în ultimii şase ani.

Angajaţii din bănci continuă să fie cei mai bine plătiţi salariaţi din economie, în condiţiile în care în luna octombrie a anului trecut au primit un venit mediu de peste 4.100 de lei net pe lună, mai mare chiar şi decât cel al salariaţiilor din industria IT, la momentul actual cei mai cautăţi specialişti din piaţă. Câştigul mediu net al bancherilor este cu 400 de lei mai mare faţă de cel al IT-iştilor, potrivit datelor de la Statistică.

Majorarea veniturilor salariaţilor din sectorul bancar a venit pe fondul faptului că după procesul de restructurare, an­ga­jaţii care au rămas au pre­luat mai multe respon­sa­bilităţi şi atri­buţii, susţin spe­cialiştii în resurse uma­ne. Este posibil tot­oda­tă ca majorarea veniturilor sala­ria­ţi­lor din bănci să nu fi fost uniformă, iar middle şi top managerii să fie avut parte de cele mai mari creş­teri sa­la­riale. Băncile au dis­po­ni­bilizat mai bine de 15.000 de angajaţi în ultimii şase ani, însă au acordat în jur de 1.000 de lei în plus la câşti­gul net celor care au rămas.

„Volumul tranzacţiilor de­rulate de bănci nu a scă­zut în criză, iar în con­diţiile în care multe dintre institu­ţi­ile de credit s-au restruc­tu­rat şi au închis din sucursale, angajaţii care au ră­mas au pre­luat mai multe responsa­bilităţi, fapt care explică ma­jorarea câş­tigului mediu. În plus, e posibil ca cea mai mare parte a creşte­rilor să fi mers la angajaţii din ma­nage­ment“, a explicat Felix Toma, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Gi Group România.

Cei mai bine plătiţi bancheri din România câştigă anual peste un milion de euro, potrivit Autorităţii Bancare Euro­pene (EBA), care notează că unul face parte din echipa de top ma­nagement, în timp cel de-al doilea vine din investment ban­king. Câşti­gurile bancherilor locali din top management nu sunt cunoscute, dar palierul de pornire al salariilor este în jur de 30.000 de euro pe lună. Cea mai mare parte a angajaţilor sunt însă în sucursale în front-office, unde câştigă circa 1.500 de lei net pe lună.

Evoluţia pozitivă a salariului mediu net din sectorul bancar este un efect direct al conservării efectivelor de perso­nal din centrale, cu funcţii de conducere şi implicit salarii mai mari, şi al reducerii angajaţilor din front-office.

Mai mult de 1.600 de sucursale bancare au dispărut în cri­ză, ceea ce înseamnă că pool-ul de salarii mici a scăzut, iar re­muneraţiile managerilor cântăresc mai greu în statistici.

Câştigurile bancherilor sunt influenţate de factori precum bonusuri de performanţă şi prime, ceea ce face ca în unele luni din an venitul mediu să fie mai mare decât în altele. Statistica a arătat că decembrie este cea mai bună lună din an pentru ban­cheri, câştigul mediu lunar fiind cu circa 20% mai mare decât pe parcursul anului.

Referitor la venitul mediul mai mare în sectorul bancar com­parativ cu cel înregistrat în domeniul IT, Felix Toma spu­ne că diferenţa se explică prin faptul că în IT sunt mai puţini executivi decât în sectorul bancar.

Aproximativ 55.000 de oameni lucrează în prezent în in­dus­tria bancară, faţă de un vârf de aproape 72.000 de oameni înain­te de criză. Câştigul mediu salarial primit de aceştia este de peste două ori mai mare decât venitul mediu din economie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO