• Leu / EUR4.8806
  • Leu / GBP5.7514
  • Leu / USD4.8447
Bănci și Asigurări

În timp ce City Insurance este în faliment, seria proceselor cu ASF continuă

În timp ce City Insurance este în faliment, seria proceselor cu ASF continuă

Autor: Mircea Nica

06.07.2022, 00:05 170

Cinci dosare în care City Insurance contesta deciziile ASF au primit soluţii favorabile pentru ASF în luna iunie 2022. Unul din cele cinci dosare îl are în vedere pe Cristian Pascale, membru al consiliului de supraveghere al City Insurance care a contestat decizia ASF prin care acesta trebuia să plătească o amendă de 450.000 lei.

În timp ce City Insurance se află în faliment, seria proceselor cu Autoritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF) continuă. În luna iunie 2022, ASF a primit soluţii favorabile în cinci dosare prin care se contestă deciziile autorităţii, conform ASF.

Astfel, primul dosar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut ca obiect „anularea Avizului ASF şi obligarea pârâtei ASF la emiterea unui aviz prin care să admită cererea de compensare a creanţelor Societăţii Asigurare Reasigurare ASTRA cu cele ale societăţii reclamante (City Insurance)“. În acest caz, ASF a primit o soluţie favorabilă prin care s-a constatat nulitatea recursului formulat de City Insurance.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8806
Diferență: 0,0266
Ieri: 4.8793
Azi: 4.8447
Diferență: 0,9144
Ieri: 4.8008
Azi: 5.7514
Diferență: -0,5619
Ieri: 5.7839
Azi: 5.0668
Diferență: 0,6816
Ieri: 5.0325