Bănci și Asigurări

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas la 1,59%

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas la 1,59%
21.01.2021, 00:00 48

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a rămas ieri la 1,59%, după ce luni scăzuse la acest nivel, în urma deciziilor BNR de la sfârşitul săptămânii trecute de ajustare a dobânzii-cheie şi a ratelor facilităţilor permanente din jurul acesteia. 

Această valoare a indicelui ROBOR la 3 luni este cu 20,9% sub nivelul de la începutul anului, de 2,01%.

Comparativ cu cotaţia de vinerea trecută, de 1,78%, ROBOR la 3 luni este mai mic cu 10,7%. Indicele ROBOR la 3 luni a încheiat anul 2020 la 2,03% pe an, în timp ce la începutul anului 2020 era de 3,19% pe an. ROBOR la 3 luni reprezintă dobânda la care băncile îşi acordă împrumuturi cu o maturitate la trei luni.

Totodată, ROBOR este indicatorul monetar în funcţie de care se calculează dobânzile variabile pentru creditele de consum şi ipotecare acordate în lei înainte de luna mai 2019.

Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă - indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor - IRCC - care a înlocuit ROBOR. Valoarea IRCC aplicabilă în T1/2021 este de 1,88%.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO