În urmă cu 10 ani vizitam Tunisia şi primul lucru care m-a uimit a fost calitatea drumurilor publice naţionale şi regionale. Mi-am zis: wow, cum au reuşit? Nu părea să fie în culmea dezvoltării economice şi totuşi calitatea infrastructurii rutiere era foarte bună. Staţiunile turistice erau la standarde de nivel european, iar atitudinea oamenilor care lucrau aici era foarte orientată către client. Acelaşi lucru l-am observat în urmă cu trei ani, când vizitam Marocul. Calitatea drumurilor publice naţionale şi regionale era foarte bună. Drumurile care străbat munţii Atlas sunt impecabile. Miracolul african există!, mi-am spus.
Sigur că şi în Africa sunt ţări mai dezvoltate, pentru că sunt gestionate mai orientat către dezvoltare durabilă, mai ales fostele colonii franceze, dar şi alte ţări, cu resurse extraordinare, în care standardul de viaţă este la nivelul de supravieţuire. Diferenţa o fac viziunea strategică a managementului ţării şi modalităţile în care au fost orientate investiţiile guvernamentale.
Un exemplu pozitiv este şi China, care realizează proiecte de infrastructură în ritm accelerat, chiar dacă poate nu ne place din cauza regimului comunist de guvernare care ne aduce aminte de anii de comunism din România ce au generat un regim autarhic eşuat ca urmare a oprimării psihologice şi a sărăciei generalizate.
Spre deosebire de ţările amintite, România încă nu şi-a definit o strategie clară pentru dezvoltarea unei infrastructuri rutiere naţionale aliniată cu statutul de ţară europeană care din punct de vedere comercial ar trebui să fie un teritoriu comunicant cu teritoriul comercial european. Este atât de necesară atragerea de investitori străini, precum producătorii de autovehicule Renault sau Ford, iar aceştia au nevoie să-şi transporte rapid şi în siguranţă producţia pentru export. De asemenea, în ultimii ani s-au dezvoltat serviciile de transport internaţional care deja contribuie pozitiv la balanţa de plăţi a României, iar cu o infrastructură de calitate acestea ar creşte exponenţial.
În decursul anilor am urmărit în presa naţională acest subiect pentru că il consider esenţial pentru dezvoltarea României, dar şi pentru că nimic nu se compară cu sentimentul de a călători în siguranţă pe un drum bun, făcut bine. Ar fi un sentiment de mândrie fantastic: să iei trenul dintr-o gară frumoasă, să mergi pe o cale ferată de cea mai bună calitate, să ai trenuri şi vagoane bune. Ar fi un lucru fantastic pentru cei care străbat ţara pentru afaceri sau în vacanţă. Cum ar fi dacă fiecare dintre noi ar fi extrem de relaxat şi ar putea spune: «Astăzi aş vrea să iau trenul pentru că sunt prea obosit să conduc, dar ştiu că am legături bune în gările României şi ajung mai repede decât dacă aş merge pe autostradă». Pentru a ajunge la Satu Mare voi lua trenul ca să ajung odihnit, să văd peisaje minunate şi să pot citi seara. De la Satu-Mare către Iaşi voi lua avionul sau voi merge pe autostradă pentru că este de bună calitate şi-mi face plăcere să conduc pe această autostradă. Cum ar fi dacă în România alegerea mijlocului de transport s-ar rezuma doar la durata călătoriei, calitatea bună a călătoriei fiind deja un standard, iar preţul acesteia, unul corect corespunzător calităţii? Cum ar fi dacă fiecare dintre cetăţenii României ar fi convins că se poate călători cu plăcere oriunde în ţară pentru că există mijloacele de transport ale unei infrastructuri europene, iar preţul călătoriilor este unul corect atât pentru transportator, cât şi pentru cel care cumpără acest serviciu?
