Bănci și Asigurări

ING: 500.000 de semnaturi pentru pensiile obligatorii

12.10.2007, 19:10 16

ING Fond de Pensii a strans pana ieri 500.000 de semnaturi pentru fondul de pensii private obligatorii (pilonul II) pe care il administreaza, a anuntat compania. Practic, compania si-a atins deja jumatate din obiectivul de vanzari stabilit pentru intreaga campanie de aderare initiala la fondurile private de pensii, care dureaza pana pe 17 ianuarie 2008. Numarul de clienti obtinuti efectiv nu va fi insa sigur decat la finele acestei campanii, deocamdata singura informatie relevanta ce poate fi prezentata fiind numarul de acte de aderare semnate.
ING are in prezent cea mai numeroasa forta de vanzare de pe piata, constituita din aproape 43.000 de agenti de marketing. La nivelul intregii piete, numarul total de agenti autorizati pana ieri depasea 227.000 de persoane, implicate in atragerea clientilor catre fondurile de pensii. Saptamana viitoare vor aparea date referitoare la vanzarile fiecareia dintre cele 17 companii de administrare de pe piata, pentru ca luni are loc a doua raportare bilunara a numarului de semnaturi. Dupa primele doua saptamani de vanzare, peste 457.000 de romani aderasera deja la un fond de pensii private obligatorii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO