Bănci și Asigurări

ING Bank a înrăutăţit estimarea de creştere economică în acest an, la 3,7%, din cauza agriculturii

ING Bank a înrăutăţit estimarea de creştere...

Autor: Marius Oncu

07.09.2015, 19:11 670

Creşterea economică a încetinit în trimestrul al doilea la 0,1% faţă de trimestrul anterior şi 3,3% comparativ cu acelaşi trimestru al anului trecut, de la 1,4%, respectiv 4,3% în primele trei luni ale anului.

Înrăutăţirea din trimestrul al doilea a fost determinată în principal de exporturile nete, stocuri şi cheltuielile statului, se arată într-un raport al ING Bank România. Consumul privat a rămas principalul motor, iar investiţiile au adus, de asemenea, o contribuţie majoră, îmbunătăţind perspectivele pe termen mediu.

"Ne aşteptăm la accelerarea creşterii economice în trimestrul al treilea, susţinută de consumul privat în contextul veniturilor disponibile pentru consum mai mari după recentele reduceri de taxe şi estimăm rate de 0,9%/3,5% (trimestru faţă de trimestrul anterior/trimestru faţă de acelaşi trimestru al anului trecut), riscurile fiind pentru o înrăutăţire (a acestor estimări, n.r.) din cauza secetei severe care afectează producţia agricolă", notează analiştii băncii.

Banca a revizuit în scădere şi estimarea privind creşterea economică pentru 2016, de la 4,3% la 3,8%, în timp ce pentru 2017 a crescut prognoza de la 2,7% la 4,1%, ca urmare a deciziei Parlamentului privind o implementare graduală a măsurilor de stimulare fiscală, jumătate în 2016 şi restul în 2017, se arată în raport.

Proiectul noului Cod fiscal, reexaminat în urma cererii şefului statului, a trecut la începutul lunii septembrie de Parlament, urmând să fie transmis preşedintelui spre promulgare.

Principalele amendamente la Codul fiscal vizează reducerea cotei TVA de la 24% la 20% începând de la 1 ianuarie 2016 şi de la 20% la 19% începând de la 1 ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcţii începând de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor agricole - în acest caz eliminarea impozitului se aplică din 2016 -, eliminarea supraaccizei la carburanţi de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, a fost reintrodusă în Codul fiscal prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora la 500 la sută a impozitului pe clădirile şi terenurile neîngrijite, aceasta aplicându-se de la 1 ianuarie 2016.

Premierul Victor Ponta a declarat, la sfârşitul lunii august, că este îngrijorat că seceta şi problemele din agricultură vor afecta creşterea economică a României către finalul anului.

"Din păcate, în trimestrul al patrulea mi-e teamă că seceta şi problemele din agricultură o să se reflecte şi în creşterea economică", a arătat Ponta.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, de asemenea la finele lunii august, la şedinţa Comisiei pentru agricultură de la Camera Deputaţilor, că pierderile cele mai mari din cauza secetei au fost la culturile de porumb, floarea soarelui şi soia, precizând că şi cei din zootehnie au fost afectaţi. Potrivit lui Constantin, o evaluare a pagubelor cauzate de secetă va fi cunoscută în luna septembrie.

Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7% pe serie brută şi cu 3,8% pe serie ajustată sezonier, după ce în primele trei luni creşterea economică a fost de 4,3% pe serie brută şi de 3,8% pe serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Bugetul pentru anul în curs a fost fundamentat luând în calcul o creştere a PIB de 2,5%. Cea mai recentă estimare a Comisiei Naţionale de Prognoză, datând din luna mai, ia în calcul un avans de 3,3%.

Comisia Europeană a îmbunătăţit la începutul lunii mai estimările de creştere economică a României, cu 0,1 puncte procentuale, la 2,8% pentru 2015 şi cu 0,4 puncte, la 3,3% pentru 2016, datorită consumului intern solid şi revenirii investiţiilor, potrivit prognozei de primăvară a instituţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO