Bănci și Asigurări

ING: Piaţa va rămâne prudentă înaintea reînceperii discuţiilor în comisia Camerei Deputaţilor pe marginea legii dării în plată

 ING: Piaţa va rămâne prudentă înaintea reînceperii...

Autor: Liviu Popescu

04.04.2016, 11:28 526

Economiştii de la ING Bank scriu într-un raport că pentru astăzi se aşteaptă la o şedinţă de tranzacţionare apatică, într-un interval similar celui de vineri (când referinţa anunţată de BNR a fost de 4,47 lei pentru un euro).

“Volumele reduse tranzacţionate sugerează o continuare a stării de expectativă a participanţilor având în vedere prelungirea incertitudinilor privind forma finală a legii dării în plată”, scriu economiştii de la ING în raport. Ei adaugă că piaţa va rămâne prudentă înaintea reînceperii discuţiilor în comisia Camerei Deputaţilor pe marginea legii dării în plată.

“În absenţa unei decizii, piaţa ar trebui să rămână în intervalul recent de tranzacţionare, 4,4500-4,4800, cu o tendinţă uşor descendentă dacă minutele pentru ultima şedinţă a Rezervei Federale din SUA ce vor fi publicate miercuri şi discursul preşedintelui băncii centrale americane Yellen de joi vor reconfirma perspectivele pentru o creştere lentă a ratelor de doândă pentru dolarul american”, notează ING.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO