♦ Interesul românilor pentru asigurări este în creştere, mai ales în ceea ce priveşte asigurările de locuinţe, de călătorie, de sănătate şi de viaţă ♦ Încrederea românilor în industria de asigurări a crescut cu 3 p.p., arată studiile realizate de IRES, semn că, cel mai probabil, atât apropierea constantă faţă de clienţi, investiţiile făcute, cât şi reacţiile rapide ale membrilor UNSAR şi al întregii industrii după evenimente precum inundaţiile din judeţul Suceava sau explozia din Rahova s-au făcut remarcate în societate, susţine şeful UNSAR.
Anul 2026 are toate şansele să fie unul de dezvoltare sustenabilă, însă acest lucru va depinde şi de evoluţia economiei, după ce 2025 a reprezentat un an de consolidare şi de maturizare, în care industria asigurărilor a reuşit să-şi echilibreze portofoliul de soluţii, iar evoluţia cea mai pregnantă s-a manifestat în segmentele de asigurări de viaţă şi sănătate, dar şi în cea de asigurări de bunuri şi proprietăţi, a spus Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR, într-un interviu pentru ZF.
„2025 a fost un an de consolidare şi de maturizare, în care industria a reuşit să construiască, treptat, un portofoliu mai echilibrat de soluţii de protecţie pentru oamenii şi companii. Evoluţia cea mai pregnantă s-a manifestat în segmentele de asigurări de viaţă şi sănătate, dar şi în zona asigurărilor de bunuri şi proprietăţi, unde interesul a fost stimulat de frecvenţa tot mai mare a daunelor, dar şi de o preocupare reală a oamenilor pentru siguranţa familiei şi vieţii lor. Cert este că putem, astăzi, să discutăm despre o industrie a asigurărilor mai matură, consolidată, cu jucători de talie europeană. 2026 are toate şansele să fie un an de dezvoltare sustenabilă, dar depindem, ca industrie, şi de evoluţia economiei. Pentru asigurători, provocarea va fi să menţină un echilibru între inovaţie, digitalizare şi sustenabilitate financiară, într-un context economic complex şi nelipsit de incertitudini la nivel global“, a explicat el.