Bănci și Asigurări

Isărescu: Bancherii sunt prea generoşi la depozite, probabil că au încă clienţi cu credite scumpe

Isărescu: Bancherii sunt prea generoşi la depozite, probabil că au încă clienţi cu credite scumpe

Autor: Liviu Chiru, Claudia Medrega

04.11.2010, 23:57 29

Isărescu se declară împotriva aplicării Ordonanţei 50, carestabileşte condiţii mai transparente la creditele pentruconsumatori şi ar forţa băncile să coboare costurile inclusivpentru împrumuturile aflate în derulare.

"Vom avea o intervenţie publică după ce ne lămurim care estepunctul de vedere al altor agenţii, al Parlamentului, în aceastădezbatere care a ieşit prea mult dintr-un cadrul normal şi pentru aaduce ordonanţa în spiritul şi litera directivei europene. Nu avemnevoie de lucruri excesive", a spus Isărescu în cadrul conferinţeipentru prezentarea Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul altreilea.
Directiva Europeană 48/2008, ale cărei prevederi sunt transpuse înlegislaţia naţională prin Ordonanţa 50, stipulează că noilereglementări se aplică doar creditelor de consum, vândute dupăintrarea lor în vigoare.

Isărescu a subliniat că de-a lungul timpului i-a criticat înrepetate rânduri pe bancheri pentru excesele făcute în raport cuclienţii, dar consideră că ordonanţa vine să corecteze situaţiileanormale cu un alt exces.

"Nu avem de ce să ieşim dintr-un cadru european. Din păcate a fosto întrecere «hai să penalizăm băncile» şi după mine s-a săritdintr-un exces în alt exces", a spus guvernatorul.
Grupurile de clienţi organizate pe internet au militat, inclusiv laParlament, pentru menţinerea ordonanţei în forma propusă de Guvern,pentru că ar corecta poziţiile de forţă ale bancherilor faţă de ceipatru milioane de clienţi care s-au îndatorat până acum.

Isărescu admite că bancherii au în continuare în bilanţuri creditescumpe, dar asta pentru că şi clienţii au acceptat situaţia. Astale permite şi să plătească rate înalte la depozite.
"Sunt bănci care oferă 4-5% pe an la euro. Eu cred că sunt extremde generoşi. Ne spun că se bat pentru clienţi, probabil că aceastaeste o explicaţie. Şi probabil că încă au avut debuşee, au fostdebitori care au acceptat credite cu dobânzi ridicate", afirmăguvernatorul. În trecut bancherii au ales să transfere riscul dedobândă asupra clienţilor, incluzând în contracte clauze care lepermit să modifice arbitrar dobânzile. BNR a tolerat situaţia, încondiţiile în care nu a considerat că reprezintă o ame­nin­ţare laadresa stabilităţii financiare.
Atribuţiile privind protecţia consumatorilor de servicii financiareau fost trecute din 2007 în sarcina Autorităţii Naţionale pentruProtecţia Consumatorilor, care a dat însă primele reglementăriprivind creditele la sfârşitul lui 2008, după ce boom-ulfinanţărilor de retail se încheiase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO