Bănci și Asigurări

Isărescu: Băncile pentru locuinţe nu creează bule imobiliare precum băncile comerciale

Isărescu: Băncile pentru locuinţe nu creează bule imobiliare precum băncile comerciale

Autor: Marius Radu - Mediafax

27.10.2011, 12:15 504

Băncile pentru locuinţe aduc mai multă stabilitate în sistem, pentru că se bazează pe economisire şi nu creează bule imobiliare, spre deosebire de instituţiile de credit comerciale, care au în fişa postului şi operaţiuni speculative, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Băncile pentru locuinţe aduc mai multă stabilitate în sistem, spre deosebire de băncile comerciale, care au un câmp mai larg de acţiune. În fişa postului au şi operaţiuni speculative", a spus Isărescu.

El a arătat că atunci când băncile comerciale se folosesc de operaţiuni speculative creşte riscul apariţiei unor bule speculative, iar acest lucru s-a întâmplat şi în România în câteva oraşe.

"Programul Prima Casă şi băncile pentru locuinţe au lucrat anticiclic şi au ajutat la spargearea bulei mici imobiliare care era în Romania", a mai spus şeful băncii centrale.

Guvernatorul BNR consideră că un alt avantaj adus de sistemul băncilor pentru locuinţe este acela că pot asigura economisirea pe termen îndelungat, necesară pentru investiţii sănătoase, bazate într-o proporţie mai mică pe împrumut.

"România, dacă are deficit în prezent, are deficit dintr-un dezechilibru între economisire şi investiţii. Nu economiseşte suficient pentru a acoperi tot necesarul de investiţii. Atunci trebuie sa ne împrumutăm din extern. (…) Avem şi problema structurii economisirii. Ori exact, aceste bănci, alături de fondurile de pensii, asigură economisirea pe termen îndelungat", a arătat Isărescu.

Sistemul băncilor pentru locuinţe poate acţiona şi ca o resursă naturală, un stabilizator automat în perioadele de recesiune, a mai spus guvernatorul.

Cu toate acestea, Isărescu a ţinut să precizeze că sistemul de economisire-creditare pentru achiziţia unei locuinţe este foarte puţin cunoscut la nivelul ţării, iar băncile ar trebui să ia măsuri pentru a-l promova.

"Nu sunt surprins de faptul că prin provincie nu se ştie. Dacă aveţi obiceiul frumos să mai întrebaţi şi în altă parte, veţi vedea că ştiu foarte puţin despre aceste bănci pentru locuinţe şi oamenii nu cred în ele", a explicat Isărescu.

În încheiere, guvernatorul BNR a arătat că în România trebuie create mecanisme care să dea posibilitatea ca la sfârşitul următorului ciclu de creştere economică, scăderea avansului economic să fie mult mai mic.

Statul acordă anual o primă de 25% din valoarea economisită în scop locativ de către clienţii băncilor pentru locuinţe care activează pe segmentul de economire-creditare din România, respectiv Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi BCR Banca pentru Locuinţe, în limita a 250 de euro.

BCR Banca Pentru Locuinţe şi Raiffeisen Banca Pentru Locuinţe vând produse de economisire-creditare în lei destinate îmbunătăţirilor locative, prin care clienţii pot angaja împrumuturi în monedă naţională cu dobânzi mai mici decât cele din piaţă.

Sistemul de economisire-creditare a fost introdus în România în 2004, iar gradul de penetrare este mult mai redus decât în alte state din regiune, precum Ungaria, Croaţia, Slovacia sau Cehia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO