Bănci și Asigurări

Isărescu îşi ţine salariul secret invocând regulamente europene, dar şeful său din Consiliul General al BCE, Mario Draghi, îşi publică în mod transparent salariul în raportul anual

Isărescu îşi ţine salariul secret invocând...

Autor: Anelis Baciu

29.07.2016, 13:45 1971

Mugur Isărescu nu şi-a făcut public salariul încasat ca guvernator al BNR nici în declaraţia de avere pe anul trecut, atitudinea sa din ultimii nouă ani fiind urmată şi de ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al BNR. Isărescu ca şi ceilalţi opt membri ai conducerii BNR îşi ţin salariile secrete invocând regulamente europene care le interzic publicarea acestor venituri. Şefii BNR nu şi-au mai publicat salariile de la aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, ultimele declaraţii în care apar veniturile indicând un nivel salarial cuprins între 5.000 şi aproape 7.000 de euro.

Conform unor date vehiculate în piaţă,  guvernatorul BNR are în jurul a 15.000 de euro net pe lună (circa 67.000 lei pe lună).

BNR nu a transmis niciun un co­men­tariu pe această temă la solicitarea ZF, până la închiderea ediţiei, însă în trecut justificările făceau trimitere la reglementări europene.

În timp ce BNR continuă să invoce reglementări europene neclare, Mario Draghi, guvernatorul Băncii Cen­trale Europene (BCE) şi şeful lui Isă­rescu în Consiliul General de la Frankfurt, şi-a publicat în mod trans­pa­rent salariul pe 2015 chiar în raportul anual al instituţiei pe care o conduce.

Mario Draghi a încasat anul trecut un salariu anual brut fără bonusuri şi sporuri de 385.860 de euro, ceea ce înseamnă un câştig lunar de 32.155 de euro. BCE nu a plătit niciun bonus de per­for­manţă anul trecut membrilor din comitetul executiv. Salariul de bază al lui Mario Draghi a fost majorat cu 1,6% anul trecut comparativ cu 2014, iar aceeaşi creştere a fost aplicată ne­discriminatoriu şi în cazul celorlalţi membri ai conducerii BCE.

Victor Constancio, vicepreşedintele BCE, a încasat anul trecut 27.500 de euro pe lună, cu 5.000 de euro mai puţin decât Draghi, în timp ce ceilalţi patru membri ai boardului, Peter Praet, Benoit Coeure, Yves Marsch şi Sabine Lautenschlager, au obţinut aproape 23.000 de euro lunar anul trecut.

În total, BCE a cheltuit anul trecut 1,8 milioane de euro cu plata salariilor membrilor executivi. Pe lângă salariu, pachetul de beneficii al conducerii BCE a cuprins anul trecut şi asigurări de sănătate în valoare totală de 625.000 de euro.

Dacă Mugur Isărescu dă dovadă de netransparenţă, „echivalentul său“ responsabil cu supravegherea celorlalte pieţe financiare, Mişu Negriţoiu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), şi-a publicat în declaraţiile de avere veniturile atât în 2014, cât şi în 2015. Negriţoiu câştigă aproape 13.000 de euro lunar, iar ASF este la fel ca şi BNR o instituţie autonomă.

Autonomia BNR a fost un motiv pentru justificarea nepublicării salariilor de la BNR, însă autonomia înseamnă de fapt lipsa implicării politice în deciziile de politică monetară. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO