Bănci și Asigurări

Isărescu: Nu este problema BNR că se câştigă procese cu băncile în instanţă

Isărescu: Nu este problema BNR că se câştigă procese cu băncile în instanţă

Mugur Isărescu

29.03.2012, 18:09 526

BNR nu poate interveni decât cel mult verbal în cazul proceselor câştigate în instanţă de clienţi împotriva băncilor, deşi contractele de credit au semnăturile ambelor părţi, aceasta fiind mai degrabă o problemă a justiţiei, care dă soluţii divergente, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Am făcut destul de multe, inclusiv în trecut, şi am avertizat asupra importanţei educaţiei financiare. Fiind contracte, poartă semnătura nu numai a creditorului, dar şi a debitorului. Faptul că se câştigă în instanţă este o problemă a sistemului de justiţie, o problemă a instanţelor, nu a BNR. În alte cazuri, procesele au fost pierdute", a spus Isărescu, întrebat dacă banca centrală poate interveni în vreun fel având în vedere că tot mai mulţi clienţi câştigă procese în instanţă privind contractele de creditare.

Isărescu a spus că aspectele sunt mult mai complicate decât la prima vedere, iar BNR chiar a programat peste două săptămâni un seminar pe această temă.

"Intervenţia BNR dincolo de aspectul prevăzute în legile bancare, probleme prudenţiale, de supraveghere şi de reglementare, alte interveţii ale băncii centrale pot să fie cel mult verbale", a conchis Isărescu.

Potrivit sistemului internaţional de raportare financiară, aplicat în sistemul bancar de la începutul acestui an, în cazul unei sentinţe în instanţă definitive şi irevocabile, băncile ar putea fi obligate să provizioneze diferenţele de venituri pentru toate creditele care au contracte similare celui pentru care banca a pierdut procesul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO