Bănci și Asigurări

Joan Hoey, EIU: Modelul creşterii prin deficite externe uriaşe a adus un dezastru

Joan Hoey, EIU: Modelul creşterii prin deficite externe uriaşe a adus un dezastru

Joan Hoey, senior analyst la Economist Intelligent Unit: Acum nu mai este cazul ca băncile-mamă să sprijine sucursalele locale, ci, atenţie, băncile subordonate vor sprijini băncile-mamă.

Autor: Sorin Pâslaru

25.11.2011, 00:06 456

Joan Hoey, unul dintre cei mai experimentaţi analişti pe România, senior analyst la Economist Intelligent Unit, divizia de cercetare a grupului The Economist care editează revista cu acelaşi nume, spune că modelul de dezvoltare al Europei de Est din ultimele două decenii s-a dovedit mai mult decât vulnerabil la criza din ultimii trei ani.

"Tot acest model, cerut şi impus de către FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană în Europa de Est, de creştere prin deficite externe uriaşe, boom al creditării iresponsabil şi liberalizare accelerată a contului de capital, însoţit de rate fixe de schimb, a dus în condi­ţiile crizei la un dezastru", a spus ieri Hoey, care urmăreşte de peste 15 ani România.
"România, prin scădere economică de 7,1% în 2009, de 1,3% în 2010 şi foarte slaba creştere prognozată pentru anul acesta a plătit un preţ foarte mare pentru această politică. Noi, ca grup editorial, nu am încurajat această politică de dezvoltare şi am argumenta împotriva acestui model de-a lungul timpului. Trebuie să ţineţi cont acum că urmează o perioadă în care nimeni nu mai vrea să facă extra-lending (să dea împrumuturi suplimen­tare - engleză, n.red)", a spus Hoey.
În opinia sa, România pare că este într-o poziţie mai bună decât în toamna anului 2008 din punctul de vedere a trei indicatori: deficitul de cont curent, deficitul fiscal şi din punctul de vedere al leului, care nu mai este supraevaluat. "Dar există alţi factori negativi importanţi de care trebuie să fiţi foarte îngrijoraţi. În primul rând, Europa de Vest nu mai are spaţiu fiscal de creştere, apoi băncile nu mai finanţează Estul Europei şi nu mai aveţi un nou acord de la Viena. Acum nu mai este cazul ca băncile-mamă să sprijine sucursalele locale, ci, atenţie, băncile subordonate vor sprijini băncile-mamă", a subliniat Hoey. În plus, analistul britanic spune că este o mare probabilitate ca zona euro să fie în recesiune în 2012.
"Investiţiile străine directe sunt la rândul lor în scădere accentuată, deci nici aici nu aveţi spaţiu, nu aveţi un punct de sprijin. Şi la toate aceste se adaugă faptul că oamenii au obosit. Rezilienţa populaţiei, capacitatea sa de rezistenţă este mai redusă având în vedere şocurile la care deja a fost supusă, pentru că dumneavoastră aţi luat mai devreme măsuri dure de austeritate".
Tabloul destul de sumbru zugrăvit de Joan Hoey devine şi mai dur în eventualitatea unei evoluţii care să ducă la spargerea zonei euro. "Riscul de spargere a zonei euro este în creştere şi dacă se va întâmpla asta, dacă o ţară cum este Grecia va fi nevoită să iasă din zona euro, veţi vedea atunci ce dificil va fi pentru Irlanda, Portugalia, Spania şi Italia. Trebuie să vă gândiţi ce veţi face. Nu am văzut o atitudine de îngrijorare astăzi printre oficialii băncii centrale, dar să ştiţi că dacă se va întâmpla ceva nimeni nu va cumpăra băncile care vor cădea din cauza expunerii pe datorie suverană şi statul va trebui să intervină. Situaţia este foarte serioasă mai ales în condiţiile în care anul următor este an electoral", a spus Hoey.
Ca moderator în cadrul conferinţei The Economist de ieri, Hoey i-a întrebat pe oficialii de la putere şi din opoziţie ce opinie au despre privatizări. Însă ce se întâmplă în Marea Britanie, unde statul a naţionalizat două bănci, sau în Irlanda, unde toate băncile au fost naţionalizate?
"Este un punct valid de vedere faptul că Occidentul nu mai poate predica acum către ţările din Europa de Est privatizări pe linie având în vedere ceea ce s-a întâmplat cu băncile şi companiile sale. Vestul nu mai are nicio autoritate morală să ceară privatizare având în vedere că a făcut invers în ţările sale, adică a naţionalizat. În mod normal nimeni din Europa de Est n-ar trebui să-i mai asculte. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii trei ani de criză economică afectează însăşi substanţa capitalismului", a spus tranşant Hoey.
Analistul britanic a mai spus că este mai dificil, după 20 de ani de reforme, să vorbeşti în continuare populaţiei în această direcţie, dar întreprinderile de stat, chiar dacă nu este cedat controlul lor, trebuie să aibă o administrare mai eficientă.
"Este vorba de o oboseală a reformei explicabilă. Totuşi, asta nu înseamnă că statul nu trebuie să-şi modernizeze întreprinderile, să le listeze pe bursă şi să facă reforme, să le facă mai eficiente, având în vedere, spre exemplu, arieratele uriaşe din sectorul de stat. În continuare România are o parte prea mare a statului în economie, mai mare decât în Cehia sau Ungaria, care rămâne nemodernizată", a încheiat Hoey.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO