Bănci și Asigurări

KPMG pregăteşte strategia de lichidare a activelor Astra Asigurări

KPMG pregăteşte strategia de lichidare a activelor...

Autor: Raluca Ghinea

16.12.2015, 12:07 684

"Principalele măsuri ce vor fi avute în vedere în perioada imediat următoare vor viza asigurarea continuităţii funcţiilor şi sistemelor critice, inclusiv securizarea bazelor de date. De asemenea, avem ca prioritate elaborarea unei strategii de lichidare eficientă a patrimoniului, concentrată în principal pe analiza şi valorificarea portofoliilor de asigurare în cadrul unor operaţiuni de transfer de business şi în subsidiar pe valorificarea celorlalte active prin vânzare individuală. În aceste demersuri, ne bazăm pe personalul de specialitate al societăţii, care a fost informat cu privire la procedurile de lichidare şi cu care vom colabora pentru îndeplinirea mandatului nostru", se arată într-un comunicat al KPMG Restructuring SPRL.

Compania a fost numită pe 3 decembrie ca lichidator judiciar provizoriu de către Tribunalul Bucureşti, care a admis cererea Autorităţii de Supraveghere Financiară de deschidere a procedurii falimentului pentru Astra.

Conform legii, principala atribuţie a lichidatorului este de a conduce activitatea debitorului pe parcursul procedurii de lichidare în scopul conservării şi valorificării activelor, în concordanţă cu deciziile creditorilor. De asemenea, lichidatorul trebuie să analizeze activitatea societăţii în raport cu situaţia de fapt şi să întocmească un raport amănunţit asupra cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă intrarea în faliment a societăţii.

Lichidatorul are un termen de 40 de zile de la desemnare pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenţei, care trebuie să cuprindă şi modalităţile concrete de lichidare a bunurilor şi a drepturilor din patrimoniul debitoarei.

Principalul creditor al Astra este Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a preluat activitatea de avizare a daunelor şi de plată a acestora în limita plafonului garantat de 100.000 de euro.

"Astra a încetat activităţile de subscriere la momentul retragerii autorizaţiei de către ASF şi a predat circa 57.000 dosare de daune către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar în prezent nu mai efectuează avizări de daune. Eforturile noastre se concentrează în prezent pe analiza portofoliilor de asigurare şi întocmirea strategiei de vânzare a acestora, urmând ca aceasta să fie supusă aprobării creditorilor în cel mai scurt timp posibil", se precizează în comunicatul KPMG Restructuring.

Lichidatorul a format o echipă de practicieni în insolvenţă cu experienţă semnificativă, care vor fi susţinuţi de experţi în domeniul asigurărilor, consultanţă financiară şi juridică şi specialişti IT.

Astra s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, la finele lunii august, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a cerut falimentul Astra la o zi după ce compania şi acţionarii săi, The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider, au deschis o acţiune proprie la Curtea de Apel Bucureşti cerând anularea deciziei ASF prin care autoritatea a hotărât închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Astra. Instanţa a respins la mijlocul lunii octombrie acest caz, însă soluţia nu este definitivă.

The Nova Group Investments România deţine o participaţie de 72,71% la Astra, iar Epsilon Estate Provider 26,27%. Cele două companii sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO