KRUK a cumpărat în România portofolii de creanţe cu o valoare nominală de aproximativ 77 mil. euro în primul semestru din 2026, în timp ce în trimestrul al doilea compania a înregistrat colectări de 41,8 mil. euro, în creştere cu 2% faţă de T2/2025. Tot în perioada aprilie-iunie, KRUK a investit 15,3 mil. euro în achiziţia de portofolii noi, cu 16% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Investiţiile realizate în România în T2/2026 au reprezentat 19% din achiziţiile totale de portofolii realizate de grup în T2, în timp ce piaţa locală a generat 17% din colectările KRUK în aceeaşi perioadă.
„În al doilea trimestru, colectările din România au crescut cu 2% faţă de anul 2025, iar investiţiile în portofolii noi au avansat cu 16%. Aceste rezultate arată că menţinem un ritm constant de dezvoltare şi continuăm să construim soluţii amiabile, adaptate situaţiei fiecărui client”, spune Cosmina Marinescu, CEO KRUK România.
La finalul perioadei, compania administra în România un portofoliu cu o valoare contabilă de aproximativ 475,7 mil. euro, în creştere cu 22% faţă de anul anterior, iar EBITDA s-a situat la 32,8 mil. euro, potrivit datelor companiei.
La nivel de grup, KRUK a raportat un profit net de 67,5 mil. euro în T2/2026, în scădere cu 12% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, colectările totale au crescut cu 5%, până la 240,2 mil. euro, iar EBITDA a urcat la 171,5 mil. euro.
În trimestrul al doilea, grupul a investit 81,1 mil. euro în achiziţia de portofolii de creanţe, cu 39% mai puţin decât în T2/2025. Valoarea contabilă a portofoliului administrat a ajuns la 2,78 mld. euro, iar colectările viitoare estimate (ERC) se ridică la aproximativ 6,29 mld. euro.
Fondată în Polonia, KRUK este unul dintre cei mai mari administratori de creanţe din Europa Centrală şi de Est. În România, compania activează din 2007 şi are peste 2 milioane de clienţi.