Bănci și Asigurări

La finalul lunii septembrie 2022, un număr de 10 asigurători din 13 care activează pe zona asigurărilor de viaţă au înregistrat deprecieri ale indicatorului de lichiditate

La finalul lunii septembrie 2022, un număr de 10...

Autor: Mircea Nica

27.02.2023, 00:00 138

Dintre cele 13 societăţi de asigurări care au derulat activitate de asigurare de viaţă, 10 societăţi au înregistrat deprecieri în ceea ce priveşte indicatorul de lichiditate în septembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021, potrivit informaţiilor publicate în raportul de stabilitate financiară publicat recent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Cu toate acestea, toate societăţile deţin un nivel supraunitar al indicatorului de lichiditate, ceea ce indică un nivel suficient al activelor pentru asigurarea onorării obligaţiilor faţă de asiguraţi, conform raportărilor asigurătorilor către ASF, se mai arată în raportul de stabilitate. O singură societate avea la finalul lunii septembrie 2022 un indicator de lichiditate foarte apropiat de valoarea 1. La finalul lunii septembrie 2022 nivelul de lichiditate aferent pieţei de asigurări de viaţă era la 3,40, de la 3,94 în decembrie 2021. Valoarea activelor lichide s-a situat la un nivel de 5,7 mld. lei, în scădere cu 13% în septembrie 2022 faţă de decembrie 2021, în timp ce obligaţiile pe termen scurt s-au menţinut la o valoare de circa 1,7 mld. lei, nivel relativ similar cu finele anului 2021, conform raportului ASF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO