Bănci și Asigurări

Lazea, BNR: Băncile şi românii au uitat deja lecţiile crizei, creditele se acordă tot în euro

Lazea, BNR: Băncile şi românii au uitat deja lecţiile crizei, creditele se acordă tot în euro

Autor: Marius Radu - Mediafax

16.09.2011, 11:46 1428

Băncile din România şi clienţii acestora au uitat deja lecţiile crizei şi au început în ultimele luni să acorde credite tot în euro, a declarat vineri economistul şef al BNR, Valentin Lazea.

"Se pare că lecţiile crizei au fost foarte uşor uitate atât de către bănci, cât şi de către persoanele care cer credite", a spus Lazea, prezent la un forum pe teme economice.

El a arătat că în ultimele luni s-a observat o discrepanţă din ce în ce mai accentuată între trendul împrumuturilor în euro, care este crescător, şi cel al creditelor acordate în lei, care urmează o tendinţă uşor descrescătoare.

"Această tendinţă, care favorizează creditele în euro, demonstrează că există o memorie foarte scurtă, atât din partea băncilor, cât şi a clienţilor", a afirmat oficialul BNR.

Pe de altă parte, Lazea este încrezător că, odată cu economia, îşi va reveni şi creditarea iar avansul împrumuturilor neperformante va fi stopat până la finele anului.

BNR a pregătit un regulament prin care va limita, printre altele, accesul populaţiei la creditele în altă monedă decât leul. Soldul creditelor în lei angajate de populaţie a scăzut uşor în acest an, de la 35,9 miliarde lei la 35,4 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în euro au avansat cu 1,4%, de la echivalentul a 51,9 miliarde lei la 52,7 miliarde lei. Exprimat în euro, creşterea este mai mare întrucât leul s-a apreciat în prmele şapte luni cu 0,7%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO