Bănci și Asigurări

Legea falimentului personal nu rezolvă problema riscului valutar şi nu trebuie făcută „pompieristic“

Dezbatere la BNR pe tema legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice: SPERANŢA MUNTEANU (stg), head of restructuring services, advisory KPMG, BOGDAN OLTEANU, viceguvernator al BNR, STEVEN VAN GRONINGEN, şeful Raiffeisen Bank, şi CRISTIAN MIHAI JURCHESCU, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

Dezbatere la BNR pe tema legislaţiei privind insolvenţa persoanelor fizice: SPERANŢA MUNTEANU (stg), head of restructuring services, advisory KPMG, BOGDAN OLTEANU, viceguvernator al BNR, STEVEN VAN GRONINGEN, şeful Raiffeisen Bank, şi CRISTIAN MIHAI JURCHESCU, preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

Autor: Claudia Medrega

13.02.2015, 00:06 298
România are nevoie de o lege a insolvenţei persoanelor fizice care să fie aplicabilă, echitabilă şi să lase loc la cât mai puţine interpretări, însă nu trebuie realizată în stil „pompieristic“, fiind necesar se înţeleagă că o astfel de legislaţie nu rezolvă problema riscului valutar şi nu este o soluţie pentru cei care au luat credite pe termen lung, consideră specialiştii în ştiinţe juridice care au participat ieri la un colocviu organizat la BNR.
 
Proiectul de lege a falimentului personal este vehiculat ca fiind salvarea celor aproximativ 900.000 de persoane care sunt în prezent în diverse faze de executare silită de către bănci, companiile de utilităţi publice şi companiile de telecomunicaţii. Discuţiile legate de această lege s-au intensificat odată cu aprecierea puternică a francului elveţian după eliminarea plafonului impus de Banca Elveţiei pentru cursul dintre franc şi euro.
 
„Piaţa ne arată că s-a copt în România vremea implementării unui cadru legislativ şi instituţional pentru insolvenţa persoanei fizice. Vreau să înţelegem foarte bine ce înseamnă insolvenţa persoanei fizice şi unde se potriveşte ea“, a declarat ieri Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR, la Colocviile juridice ale BNR, care au avut ca temă reglementarea procedurii insolvenţei persoanei fizice în România.
 
El a explicat că, în principiu, o astfel de legislaţie se potriveşte celor care au luat credite pe termen scurt şi nu este soluţia pentru cei care au luat împrumuturi pe termen lung având în vedere că procedura aduce toate datoriile la scadenţă. „Când ai un credit pe termen lung, care de obicei este luat pentru achiziţionarea unei locuinţe, nu este cea mai confortabilă soluţie. Acolo trebuie să existe alte soluţii, pentru că insolvenţa aduce toate datoriile la scadenţă, determină executarea unei părţi din datorie de îndată.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO