Bănci și Asigurări

Leul continua ofensiva asupra euro

02.03.2006, 20:12 4

Euro a continuat sa alunece, coborand ieri sub nivelul de 3,48 de lei. BNR a calculat un curs de 3,4755 lei pentru un euro, cu 0,59 bani mai putin decat in ziua anterioara.

Pe piata valutara cotatiile au coborat chiar sub 3,47 lei pentru un euro, insa de la acest nivel au aparut ordine de cumparare de valuta din partea jucatorilor care au dorit sa isi marcheze profitul.

Dolarul a inregistrat ieri o depreciere cu 1,67 bani, pana la un curs de 2,9114 lei, dupa ce a pierdut teren in fata euro pe pietele internationale.

Dealerii spun ca leul pastreaza in continuare potential de intarire, primul suport tintit fiind de 3,45 lei/euro, care ar reprezenta minimul ultimelor sase luni. In piata exista insa si asteptari privind atingerea nivelului de 3,42 lei/euro.

Piata valutara s-a deschis ieri in cotatii de 3,4700/3,4750 de lei pentru un euro, respectiv la nivelul la care ajunsese la inchiderea sedintei de tranzactionare de marti. In primele ore, euro a pierdut teren, pe fondul vanzarilor de valuta, coborand pana la un minim al zilei de 3,4680/3,4720 lei. De la acest nivel au aparut interese de cumparare de valuta, astfel incat cotatiile au urcat pana la 3,4760/3,4810 lei pentru un euro. Spre sfarsitul zilei ordinele de cumparare s-au echilibrat cu cele de vanzare, cotatiile coborand usor, pana la 3,47/3,475 lei pentru un euro.

"Probabil o parte dintre jucatorii care au vandut marti valuta au preferat sa isi marcheze profitul, data fiind scaderea sensibila a cotatiilor. Volumele tranzactionate nu au fost semnificative. Este posibil sa mai vedem noi scaderi ale cursului, spre 3,45 lei pentru un euro, dar probabil va mai ramane cateva zile la aceste niveluri", a comentat un dealer.

El spune ca investitorii nerezidenti prefera sa vanda valuta temperat, astfel incat sa nu antreneze o cadere abrupta a cotatiilor. Euro a pierdut deja mai bine de 3 bani in ultima saptamana, ajungand la cel mai scazut nivel din septembrie trecut. Analistii spun ca banca centrala ar putea sa intervina, pentru a preveni o intarire a leului la niveluri nesustenabile.

Volumele tranzactionate pe piata au crescut sensibil marti, cumpararile de valuta de la clienti urcand pana la 682 de milioane de euro, cu 19 milioane mai mult decat vanzarile. Operatiunile interbancare au insumat 157 de milioane de euro.

Pe pietele internationale dolarul a pierdut teren, cursul urcand la 1,1935 dolari pentru un euro, iar in piata exista asteptari pentru atacarea nivelului de 1,21 dolari/euro.

Pe piata monetara dobanzile pe termen scurt au oscilat intre 7,5% si 8,5% pe an, intr-o sedinta de tranzactionare calma.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO