Bănci și Asigurări

Libra Bank şi-a majorat capitalul social cu 1,7 milioane de lei

Libra Bank şi-a majorat capitalul social cu 1,7 milioane...

Autor: Liviu Popescu

20.10.2015, 00:00 535
Libra Bank, un jucător de talie mică din sistemul bancar specializat pe nişa profesiilor liberale, şi-a majorat capitalul social cu 1,7 milioane de lei (echivalentul a 400 mil. euro), de la 193,1 mil. lei la 194,8 mil. lei. Majorarea de capital a fost realizată prin emisiunea unui număr de 17 milioane de acţiuni noi, cu valoare nominală de 0,10 lei fiecare, în schimbul unor aporturi în numerar din partea acţionarului Romarta. Astfel firma de imobiliare Romarta a ajuns să deţină 27% din acţiunile instituţiei de credit, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial. Broadhurst Investment, fond de investiţii înregistrat în Cipru, controlează 61,2% din acţiunile Libra Bank. Alt acţionar al Libra Bank mai este şi Metex Big, cu o pondere de 11,7% din acţiuni. Libra Bank, care a ajuns la 42 de unităţi pe plan local, a raportat pentru primele şase luni din acest an un profit net de 12 mil. lei, în creştere cu 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care rata de neperformanţă a scăzut cu patru puncte procentuale la 8%. În aprilie, Libra Bank efectuase o majorare a capitalului social cu 5 mil. lei. Libra Bank ocupa la finele anului trecut locul 24 în sistemul bancar, în urcare cu patru poziţii faţă de decembrie 2013, având o cotă de piaţă în funcţie de active de 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO