Bănci și Asigurări

Liviu Voinea, viceguvernatorul BNR: 12.200 din firmele din România au un potenţial de creditare de 5% din PIB

Liviu Voinea, viceguvernatorul  BNR: 12.200 din firmele...

Autor: Anelis Baciu

04.07.2017, 10:54 197

Numărul firmelor locale care au un potenţial semnificativ de creditare in Romania se ridica la 12.200, acestea fiind în stare să susţină un nivel al creditării de circa 5% din produsul intern brut (PIB), a declarat viceguvernatorul BNR Liviu Voinea în cadrul conferinţei ZF Bankers Summit 2017.

„Sunt 12.200 de firme din România care au un nivel al profitabilităţii foarte bun şi un grad de îndatorare sub medie. Aceste firme pot susţine un nivel de creditare de 5% din PIB”, a spus Liviu Voinea. Potrivit acestuia, cel mai mare potenţial de creditare este în industrie, dar în mod paradoxal în industrie se direcţionează cel mai redus flux de creditare. Pe de altă parte, în sectorul construcţiilor/imobiliare potenţialul de creditare a fost depăşit.

„Doar o firmă din 5 realizează investiţii. Din 560.000 de firme locale doar 138.000 au făcut investiţii în 2015, iar valoarea medie a unei  investitii de 420.000 lei, un nivel prea mic pentru a susţien capacităţi noi. Vorbim practic în principal de investiţii în reparaţii, mentenantă, investiţii care nu au acelaşi efect de antrenare”, a completat Liviu Voinea.