• Leu / EUR4.7612
  • Leu / GBP5.3976
  • Leu / USD4.2560
Bănci și Asigurări

Lovitură de teatru: Radu Gheţea nu mai este preşedintele CEC Bank, în locul lui Ministerul Finanţelor l-a pus pe Valentin Mavrodin, şeful Trezoreriei statului

Lovitură de teatru: Radu Gheţea nu mai este preşedintele CEC Bank, în locul lui Ministerul Finanţelor l-a pus pe Valentin Mavrodin, şeful Trezoreriei statului

Autor: Ziarul Financiar

13 mai 2019 4528

Radu Gheţea nu mai este preşedintele CEC Bank, în locul lui Ministerul Finanţelor l-a pus pe Valentin Mavrodin, şeful Trezoreriei statului. 

Schimbarea se poate vedea pe site-ul CEC Bank, unde la poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie apare numele lui Valentin Mavrodin. 

De asemenea, nici Gheorghe Carabasan, vicepreşedinte CEC Bank, nu mai face parte din conducere. 

Radu Gheţea este unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri români, având o carieră de peste 30 de ani în sistemul bancar, începând cu Banca Română de Comerţ Exterior, Banca Bucureşti, Alpha Bank şi CEC Bank. 

El a condus CEC Bank, o bancă a statului, timp de 12 ani, începând din 2007. 

Până anul trecut, el a fost atât CEO cât şi preşedintele Consiliului de Administraţie. 

În 2018, ministerul Finanţelor, acţionarul unic, a decis să despartă cele două funcţii. 

Pentru poziţia de CEO, adică director executiv, a fost adus Laurenţiu Mitrache, cel care a condus Leumi Bank şi Volksbank România, iar Radu Gheţea a preluat poziţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7612
Diferență: 0,0231
Ieri: 4.7601
Azi: 4.2560
Diferență: -0,4561
Ieri: 4.2755
Azi: 5.3976
Diferență: -0,1073
Ieri: 5.4034
Azi: 4.2429
Diferență: 0,1558
Ieri: 4.2363