Bănci și Asigurări

Luis de Guindos, vicepreşedintele BCE, avertizează: Profiturile scăzute ale băncilor pot pune în pericol stabilitatea zonei euro

Luis de Guindos, vicepreşedintele BCE, avertizează:...

Autor: Teona Tomoiaga, Mediafax

16.12.2019, 16:15 111

Ratele scăzute ale dobânzilor din zona euro vor restrânge marjele bancare, stabilitatea financiară a blocului european fiind supusă astfel riscului, chiar dacă perspectivele sale economice se vor stabiliza, a declarat, luni, vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos.

„Rentabilitatea slabă şi marjele restrânse reprezintă un risc pentru stabilitatea financiară, pentru că pot împiedica intermedierea dintre bănci şi capacitatea de generare a capitalului”, a declarat Guindos într-o conferinţă. „Mediul actual este caracterizat de o slăbire a perspectivei macroeconomice şi o creştere a incertitudinii, chiar dacă ultimele prognoze indică o stabilizare a activităţii economice”, a completat el, potrivit Reuters.

De Guindos a făcut, încă o dată, un apel pentru ţările din zona euro, ca acestea să ia în considerare posibilitatea amortizoarele de capital anticiclic, destinate contracarării unor eventuale riscuri.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO