Bănci și Asigurări

Mădălina Teodorescu, BRD SocGen: În pieţele mature, marea parte a creditelor ipotecare este cu dobânzi fixe pe toată perioada de creditare. La noi, acest produs cu dobândă fixă pe 30 de ani reprezintă circa 30% din portofoliul băncii

ZF Bankers 2024

Mădălina Teodorescu, vicepre­şedinte al BRD SocGen, respon­sabilă cu segmentul de retail

Mădălina Teodorescu, vicepre­şedinte al BRD SocGen, respon­sabilă cu segmentul de retail

Autor: Cristina Bellu

23.07.2024, 08:35 10789

 „Promovăm responsabil creditul ipotecar cu dobândă fixă pe 30 de ani. Este un produs aflat în portofoliul băncii de foarte mult timp. Cu toate acestea, nu a existat o cerere din partea clienţilor, chiar dacă acest produs a fost şi la momentul la care rata de referinţă era la 1,5%.“

Creditele ipotecare reprezintă pentru bănci nu doar produse financiare, ci şi par­te­neriate de lungă durată cu clienţii, influ­en­ţând stabilitatea financiară şi planificarea pe termen lung a ambelor părţi. Astfel, contractarea unui credit ipotecar devine una dintre deciziile financiare cele mai importante pe care un consumator le poate lua, consideră Mădălina Teodorescu, vicepre­şedinte al BRD SocGen, respon­sabilă cu segmentul de retail.

„Un credit ipotecar stă în portofoliul băncii în jur de 20 de ani, şi din această perspectivă, creditul ipotecar este o decizie importantă în angajamentul clientului pe termen lung. Pe de altă parte, acest lucru ne oferă posibilitatea să atragem clientul cu tot portofoliul de produse. Modul în care gândim profitabilitatea este legată de relaţia cu clientul şi perspectiva de termen lung pe care o avem. Astăzi, băncile au ajuns la o anumită maturitate în piaţă. Nu mai exista paradigma de a se uita la profi­tabilitate pe termen foarte scurt“, a spus Mădălina Teodorescu în cadrul ZF Bankers Summit 2024, ziua 1.

Începând cu a doua parte a anului 2023 şi continuând cu primele luni din 2024, băncile au încercat să revigoreze piaţa cre­di­tării ipotecare lovită de dobânzile mari. Concret, unele bănci mari în căutare de clienţi au lansat tot felul de oferte pro­moţionale pentru credite noi ipotecare şi/sau pentru refinanţări de credite ipote­care de la alte bănci, cu dobânzi mai mici, în jurul a 5-6%, sau chiar sub acest nivel, dobânzi uneori fixe pentru 3-5 ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro