Bănci și Asigurări

Mădălina Teodorescu, deputy CEO Piraeus Bank: Au fost făcuţi paşi în negocieri. Toate discuţiile sunt la Atena

Mădălina Teodorescu, vicepreşedinte al subsidiarei locale a Piraeus

Mădălina Teodorescu, vicepreşedinte al subsidiarei locale a Piraeus

Autor: Claudia Medrega

21.09.2015, 00:06 2186
Piraeus Bank a făcut un pas spre vânzare şi a atras interesul mai multor investitori, însă nu există o decizie locală, toate discuţiile fiind la Atena, după cum spune Mădălina Teodorescu, vicepreşedinte al subsidiarei locale a Piraeus.
 
„Au fost făcuţi paşi în negocieri. Există discuţii de mai mult timp. Nu există o decizie locală. Toate discuţiile sunt la Atena“, a declarat Teodorescu.
 
Piraeus Bank, una dintre cele patru bănci româneşti cu capital grecesc, este un jucător de talie medie, ocupând locul 11 în sistemul bancar. Pentru o eventuală achiziţie a Piraeus şi-au manifestat interesul fondul american J.C. Flowers, unul dintre jucătorii importanţi de pe Wall Street, înfiinţat de un executiv de la Goldman Sachs, dar şi OTP Bank, care a preluat anul trecut operaţiunile portughezilor de la Millennium Bank, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO