Bănci și Asigurări

Mai puţină lichiditate în bănci: dobânzile monetare fac alt salt

Mai puţină lichiditate în bănci: dobânzile monetare...

Autor: Ciprian Botea

24.09.2014, 00:00 549
Dobânzile interbancare pe termen mediu (1, 3 şi 6 luni), adică ratele relevante pentru costul creditelor acordate de bănci populaţiei şi companiilor, au făcut un nou salt ieri, cu cea mai amplă mişcare în zona scadenţei de o lună, deficitul de lichiditate din sistemul bancar menţinându-se chiar şi după intervenţia BNR de săptămâna trecută.

Banca Naţională a  injectat marţea trecută 1,3 miliarde de lei pe piaţa monetară printr-o operaţiune repo la care au participat opt bănci, prima mişcare de acest fel a BNR dintr-un interval de patru luni. Facilitatea nu a fost reînnoită ieri, când împrumutul de săptămâna trecută a ajuns la scadenţă.

Robor la o lună a urcat la 3,15% pe an, în timp ce sumele acordate pe trei luni au ajuns la o dobândă de 2,99% pe an, un maxim al ultimelor cinci luni. Creşterea Robor vine chiar în momentul în care băncile se pregătesc să ajusteze dobânzile la credite, ceea ce va însemna rate mai mari pentru clienţi. Şi dobânzile pe termen scurt sunt în jur de 3% pe an.

„Pe termen scurt, nu par să urmeze modificări notabile, următoarea intrare de lichiditate de proporţii este abia pe data de 25 octombrie, când ajunge la scadenţă un titlu de stat în valoare de 6,4 miliarde de lei. Până atunci ne vom uita la modul în care ratele de dobândă pe termen foarte scurt încheie această perioadă de menţinere a rezervelor pentru a evalua dacă saptămâna trecută administratorii de lichiditate şi-au subestimat nevoile“, spune Vlad Muscalu, economistul-şef al ING Bank.

Lipsa de lichiditate din piaţă s-a văzut şi în creşterea randamentelor titlurilor de stat. Ministerul Finanţelor a împrumutat luni 242 mil. lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa în 2025, la un randament de 4,36% pe an. Luna trecută plătise 4,28% pe an pentru titluri din aceeaşi serie. Statul a împrumutat luni mai puţin decât plănuise iniţial, respectiv 400 mil. lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO