Bănci și Asigurări

Marea întrebare a rectificării bugetare: se va merge pe un deficit de 4% din PIB sau vor fi reduse cheltuielile cu 10 mld. lei pentru a fi ajustat nivelul veniturilor?

La preluarea mandatului de ministru al finanţelor, Florin Cîţu a acuzat că din veniturile programate lipsesc 20 de miliarde de lei, 10 miliarde din neîncasarea veniturilor la buget şi 10 miliarde din neîncasarea banilor de la Uniunea Europeană.

La preluarea mandatului de ministru al finanţelor, Florin Cîţu a acuzat că din veniturile programate lipsesc 20 de miliarde de lei, 10 miliarde din neîncasarea veniturilor la buget şi 10 miliarde din neîncasarea banilor de la Uniunea Europeană.

Autor: Florentina Niţu

26.11.2019, 07:30 765

♦ Problema este că veniturile pe tot anul vor fi de 330 de miliarde de lei, dacă se menţine ritmul din primele nouă luni, în condiţiile în care bugetul asumat pentru 2019 a fost de 345 de miliarde de lei, în creştere cu 17% faţă de anul anterior.

Guvernul PNL urmează să anunţe modul în care va fi rectificat bugetul pentru anul 2019, iar execuţia bugetară îl constrânge fie să mărească deficitul la 4% din PIB şi să păstreze nivelul asumat de cheltuieli, fie să-l reducă sub 3% din PIB, ceea ce înseamnă tăieri de 10 miliarde de lei de la cheltuieli.

Problema este că veniturile pe tot anul vor fi de 330 de miliarde de lei, dacă se menţine ritmul din primele nouă luni, de doar 12% pe plus, în condiţiile în care bugetul asumat pentru 2019 a fost de 345 de miliarde de lei, în creştere cu 17% faţă de anul anterior.

„Suntem în analize, evident facem continuă evaluarea (bugetului - n. red.). Ne-au lăsat ăştia un buget făcut praf, găurit, cu un nivel de colectare a veniturilor mult sub nivelul care fusese prognozat în legea bugetului de stat. Este extrem de dificil de făcut această rectificare, dar v-am dat câteva linii directe“, a spus premierul Ludovic Orban, luni, potrivit agenţiei de ştiri Mediafax.

Acum, guvernul lui Orban este obligat să facă o rectificare bugetară, cel mai probabil negativă, prin care va tăia bani de la anumite capitole de cheltuieli. La preluarea mandatului de ministru al finanţelor, Florin Cîţu a acuzat că din veniturile programate lipsesc 20 de miliarde de lei, 10 miliarde din neîncasarea veniturilor la buget şi 10 miliarde din neîncasarea banilor de la Uniunea Europeană.

Deficitul bugetar la nouă luni este în jur de 27 de miliarde de lei şi reprezintă 2,6% din PIB. Datele pentru primele zece luni din 2019 nu au fost publicate, însă reprezentanţii statului au anunţat că deficitul bugetar este de 2,8%. Prin urmare, guvernul este pus în situaţia de a reduce cheltuielile (rectificare negativă), în loc de o rectificare pozitivă cum s-a întâmplat în anii anteriori.

La prima rectificare bugetară, din august, veniturile au crescut cu 17%. De altfel, în primele nouă luni, cheltuielile au crescut 16%, cât era stabilit la prima rectificare. În luna august, autorităţile au scăzut subvenţiile, cheltuielile de capital, finanţările pentru investiţii şi alocările pentru cofinanţarea proiectelor europene.

În primele nouă luni din 2019, veniturile au crescut cu 12%, ajungând la 229 de milarde de lei, pe când cheltuielile au crescut cu 15%, până la 256 de miliarde de lei.

Dacă până la finalul anului se menţine majorarea veniturilor de 12%, cât s-a înregistrat în primele nouă luni, bugetul ar trebui să aibă venituri de 330 de miliarde de lei. În situaţia în care deficitul s-ar menţine în ţinta de 2,8% din PIB, cum s-a stabilit la începutul anului, cheltuielile ar trebui limitate la 358 de miliarde de lei.

Totuşi, dacă noul guvern acuză un derapaj grav al cheltuielilor, susţinând că deficitul bugetar va fi de 3,5% din PIB, atunci cheltuielile vor ajunge la 366 de miliarde de lei.

Ludovic Orban, premierul României, a declarat, luni, că Executivul va finaliza până marţi seara forma definitivă a ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară şi a respins informaţiile potrivit cărora vor fi reduse fondurile de la Educaţie, Transporturi şi din cofinanţarea pe fonduri europene, potrivit Mediafax.

florentina.nitu@zf.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO