Marile bănci centrale se pregătesc să-şi asume noi roluri pentru protejarea economiilor şi omenirii. Însă şi ele au nevoie de ajutor

♦ Fed tratează deschis ideea de a ajuta familiile cu venituri mai mici, în timp ce BCE solicită un rol mai mare în lupta împotriva schimbărilor climatice.

În plină luptă cu criza provocată de Covid-19, şefii celor mai puternice bănci centrale ale lumii încearcă la simpozionul de politică monetară organizat de BCE să găsească răspunsuri la întrebările existenţiale ale profesiilor lor.

Ce este clar până acum, şi ceea ce preşedinta Băncii Centrale Europene, franţuzoaica Christine Lagarde, a lăsat de multe ori să se înţeleagă este că în timp ce băncile centrale vor continua să joace un rol vital în recuperarea economică, lăsate să se descurce singure au puţine şanse să-şi atingă obiectivele.

După ce ani de zile s-au străduit fără folos să im­pul­sioneze creşterea preţurilor, inflaţia fiind indi­catorul stării de sănătate a unei ecomomii, şefii BCE, Rezervei Federale SUA şi Băncii Angliei, dar şi alte personalităţi cu legături cu lumea financiară, încearcă să afle la simpozionul găzduit miercuri şi joi online de Lagarde de ce politica monetară nu mai funcţionează şi ce rol nou trebuie să joace băncile centrale într-o lume în schimbare. Provocările sunt variate: de la combaterea inegalităţii la lupta contra schimbărilor climatice, scrie Reuters. Deocamdată, singurul consens este că ordinea economică se schimbă.

În august, Federal Reserve Bank of Kansas City a găzduit un forum similar cu cel de acum al BCE, ocazie cu care preşedintele Fed Jerome Powell a pregătit scena pentru o perioadă prelungită de dobânzi reduse, în care instituţia sa îşi va concentra eforturile pe întărirea pieţei muncii, tolerând în acelaşi timp o inflaţie mai ridicată. A fost o minirevoluţie în politica monetară, Fed acceptând astfel că inflaţia a devenit o ţintă prea greu de atins. Tema simpozionului din august a fost „Navigând prin deceniul pe care-l avem în faţă: implicaţii pentru politica monetară“. Termenul de „deceniu“ este un indiciu al duratei implicaţiilor pe care pandemia le are. Forumul BCE are loc în contextul în care, după cum a declarat economistul şef al Băncii Spaniei, dând glas aşteptărilor pieţei, instituţia trebuie să  introducă în decembrie un stimul de politică monetară suplimentar pentru a reduce riscul persistenţei deflaţiei în zona euro. Diferenţa între august şi noiembrie este că între timp economiile lumii, cu câteva excepţii (cea mai notabilă fiind China) sunt lovite de al doilea val al pandemiei.

Însă pandemia nu este singura provocare cu care se confruntă băncile centrale. Globalizarea, schimbările climatice, digitalizarea, îmbătrânirea populaţiei şi inegalitatea în creştere schimbă şi ele obiceiurile consumatorilor, influenţând preţurile şi împingând în jos, uneori sub zero, ratele dobânzii de care este nevoie pentru a menţine inflaţia stabilă.

„Indiferent de factorii structurali care se ascund în spatele scăderii observate a ratelor dobânzii na­tu­rale, tendinţa descendentă creează provocări impor­tante în cadrul politicilor monetare existente“, a scris Klaus Adam, profesor la Universitatea din Man­nheim, într-o lucrare prezentată la simpozionul BCE.

Eşecul băncilor centrale de a-şi atinge obiectivele începe să pună sub semnul îndoielii un principiu cheie al teoriei monetare: că inflaţia este întotdeauna un factor al politicii băncilor centrale şi că preţurile cresc odată cu scăderea şomajului. 

Într-adevăr, BCE şi Banca Japoniei menţin ratele de dobândă în teritoriul negativ de ani de zile, dând peste cap practicile standard prin recompensarea băncilor pentru a se împrumuta de la ele. Banca Angliei a început şi ea să testeze terenul pentru introducerea dobânzilor cu minus. Mai îngrijorător pentru unii, banca centrală a zonei euro şi cea a Japoniei şi-au dublat bilanţul din 2015 până în prezent până la echivalentul a aproape 15.000 de miliarde de dolari, apropiindu-se tot mai mult de finanţarea directă a guvernelor - o linie roşie de care niciuna n-a trecut.

Cu toate acestea, inflaţia abia dacă s-a mişcat în sus înainte de pandemie. Acum este negativă în zona euro. În timp ce Fed şi-a atins propria ţintă, nu a reuşit niciodată după marea criză economică să normalizeze politica, iar în prezent, cu pandemia aruncând lumea într-o nouă recesiune, şi ea îşi testează limitele politicii pe măsură ce aspiră datoria guvernamentală.

După ce au împins politica monetară într-un teritoriu neexplorat, chiar cu preţul unor probleme de legalitate, cu achiziţii de obligaţiuni supradi­mensionate şi dobânzi negative, bancherii centrali discută acum despre cum să meargă şi mai departe.

Fed tratează deschis ideea de a ajuta familiile cu venituri mai mici, în timp ce BCE solicită un rol mai mare în lupta împotriva schimbărilor climatice.

Acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la rolul real al birocraţilor nealeşi cu mandate vag definite. Experţii spun că lupta împotriva schimbărilor climatice va transforma economia, va afecta atât veniturile, cât şi cheltuielile, va modifica modelele comerciale şi fluxurile de capital şi, prin urmare, va reprezenta un risc pentru sectorul financiar, atât prin intermediul companiilor implicate, cât şi al guvernelor.

„Prin urmare, băncile centrale îşi fac griji cu privire la încălzirea globală, care afectează în mod negativ stabilitatea sistemului financiar“, a spus Frederick van der Ploeg, profesor la Universitatea din Oxford.

La aceasta se adaugă pandemia, care îi va lovi mai puternic pe cei săraci şi va lăsa lumea schimbată pe veci.

„Fiecare indiciu de până acum arată că această recesiune are un impact mult mai mare asu­pra bunăstării economice a gospodăriilor sărace decât asupra gospodăriilor bogate“, spune Pol Antr’s, profesor la Universitatea Harvard. În timp ce pandemia în sine nu va inversa globalizarea, limitarea interacţiunilor directe, inclusiv călătoriile, va persista probabil, iar companiile sunt obligate să-şi refacă modelul de business astfel încât să fie mai mică nevoia de a călători pe distanţe lungi, apreciază Antr’s.

Însă rolurile noi crează pericole noi. Se presupune că băncile centrale sunt independente, însă cumpăr‚nd din ce în ce mai multe datorii guvernamentale, în parte pentru îndeplinirea noilor sarcini, acestea îşi slăbesc independenţă, spun unii. Cu cât băncile centrale cumpără mai multe obligaţiuni, cu atât guvernele se vor baza mai mult pe ele pentru menţinerea dobâznilor la niveluri reduse şi a datoriei la niveluri sustenabile. Însă în felul acesta băncile centrale îşi creează un mediu în care le este tot mai greu să majoreze dobânzile atunci când este nevoie.

În ceea ce priveşte BCE, faţă de criza anterioară un risc este totuşi mai redus, şi aceasta datorită politicii de achiziţii de obligaţiuni. Astfel, legătura dintre obligaţiunile emise de guverne şi bănci, care a făcut ca sectorul financiar să fie vulnerabil la turbulenţele de pe pieţe, s-a slăbit  în ultimii ani, arată un studiu realizat de BCE şi de cercetători de la Universitatea St. Gallen.