Bănci și Asigurări

Mastercard: România ocupă locul patru într-un clasament format din şapte state europene privind gradul de dezvoltare a plăţilor electronice. “Există o bază bună de dezvoltare, dar este nevoie, în continuare, de investiţii solide pentru creşterea infrastructurii”

Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia

Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia

Autor: Cristina Bellu

14.09.2022, 11:30 103

România ocupă locul patru într-un clasament format din şapte state europene privind gradul de dezvoltare a plăţilor electronice, cu un punctaj de 54 din 100, potrivit Indicelui Plăţilor Digitale (IPD), lansat de Mastercard.

Indicele analizează dezvoltarea pieţei locale de plăţi electronice raportată la trei sub-indici evaluaţi pe o scară de la 1 la 100, fiecare cu pondere egală în scorul final.  

Aceştia sunt: infrastructură, sub-indice care urmăreşte pregătirea infrastructurii existente şi capacitatea acesteia de a permite plăţi electronice;  cunoştinţe, sub-indice care analizează cunoştinţele consumatorilor şi înţelegerea plăţilor electronice de către aceştia şi utilizare, sub-indice care arată gradul de adoptare a plăţilor digitale şi poziţia acestora faţă de numerar.

După ce a fost lansat prima dată în Ungaria în 2021, indicele a fost replicat anul acesta în România, Austria, Bulgaria, Croaţia, Grecia şi Serbia, şi a analizat datele înregistrate în 2021.

Valorile scorului general obţinut de ţări variază de la 45 la 61 de puncte, cu o medie de 56 de puncte între cele şapte ţări analizate. Cel mai mare scor l-a obţinut Croaţia, cu 61 de puncte, urmată de Austria şi Grecia, la egalitate, cu 60 de puncte, top trei fiind completat de Ungaria cu 58 de puncte.

Pe următoarele poziţii sunt România, Bulgaria şi Serbia, cu 54, 53 şi respectiv 45 de puncte. Variaţia este determinată, în primul rând, de punctajele pentru Infrastructură, sub-indicele la care ţările au scorat cel mai bine, ceea ce implică faptul că majoritatea au o bază solidă pentru plăţile digitale.

„Metodele electronice de plată s-au diversificat şi au câştigat teren semnificativ în ultimii ani, ca urmare a activităţilor noastre, ale emitenţilor, partenerilor şi autorităţilor de reglementare. Cu toate acestea, numerarul joacă încă un rol important în economie şi în obiceiurile de plată ale consumatorilor români. Pentru a înţelege resorturile acestei industrii, este imporant să ne uităm la evoluţia pieţei, la aşteptările consumatorilor şi la cunoştinţele utilizatorilor. Indicele Plăţilor Digitale răspunde la această nevoie şi oferă o viziune holistică asupra acestor categorii de date”, explică Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România şi Croaţia.

În 2021, Indicele Plăţilor Digitale din România a obţinut un scor de 54 din 100 de puncte, rezultat calculat pe baza punctajelor individuale a celor trei sub-indici: 69 pentru Infrastructură, 49 pentru Cunoştinţe şi 44 pentru Utilizare.

Punctajul de 69 de puncte din 100 pentru Infrastructură indică faptul că există o bază bună de dezvoltare, dar este nevoie, în continuare, de investiţii solide pentru creşterea infrastructurii de plăţi electronice în România. Potrivit reprezentanţilor Mastercard, principalele direcţii de acţiune sunt creşterea populaţiei bancarizate, digitalizarea consumatorilor şi a comercianţilor, inclusiv prin dezvoltarea reţelei de terminale de acceptare, intrarea pe piaţă a noilor tehnologii de plată şi intensificarea eforturilor de reglementare.

Nivelul de Cunoştinţe a fost evaluat la 49 de puncte din 100, ceea ce lasă loc semnificativ pentru îmbunătăţirea atitudinilor şi abilităţilor de utilizare a metodelor digitale de plată existente, în rândul românilor. Deoarece cunoştinţele sunt, în general, dobândite de-a lungul unui interval de timp mai îndelungat, rămâne un potenţial mare de creştere în acest pilon.

Punctajul de 44 de puncte obţinut pentru Utilizare se datorează, în principal, poziţiei puternice a numerarului în România şi a reticenţei generale a consumatorilor de a renunţa la acesta. Rezultatul indică faptul că disponibilitatea soluţiilor de plată digitale nu este, în sine, suficientă pentru a stimula gradul de adopţie de către consumatori.

„Există mult loc de îmbunătăţire, precum şi un potenţial semnificativ de familiarizare a utilizatorilor cu metodele digitale de plată de pe piaţă, precum şi cu beneficiile acestora pentru utilizatori”, concluzionează reprezentanţii Mastercard.

 
 
 
 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO