Bănci și Asigurări

Matei Filipidescu, cu o carieră de peste 10 ani în domeniul bancar, a fost numit în funcţia de director financiar al companiei GSP Holding, ce are activităţi de extracţie a petrolului brut şi gazelor naturale

Matei Filipidescu, cu o carieră de peste 10 ani în domeniul bancar, a fost numit în funcţia de director financiar al companiei GSP Holding, ce are activităţi de extracţie a petrolului brut şi gazelor naturale

Autor: Alexandra Cepăreanu

17.09.2020, 16:34 394

Bancherul Matei Filipidescu a fost numit în funcţia de director financiar (chief financial officer -CFO) în cadrul companiei GSP Holding, grupul de companii cu activităţi de extracţie a petrolului brut şi gazelor naturale, din judeţul Constanţa, potrivit datelor publicate pe pagina personală de LinkedIn.

El a preluat funcţia de CFO în cadrul GSP Holding în luna iunie a acestui an. Potrivit sursei citate anterior, în perioada noiembrie 2019 – aprilie 2020, Matei Filipidescu a ocupat funcţia de director general în cadrul Immo PTC, membră a Erste Group, grupul financiar austriac care deţine BCR.

De asemenea, începând cu anul 2011, Matei Filipidescu a ocupat mai multe poziţii în cadrul BCR (Banca Comercială Română) şi în cadrul Erste Group.

Astfel, Matei Filipidescu a coordonat între anii 2014-2017 activităţile de consultanţă în pieţe de capital şi fuziuni şi achiziţii, în cadrul BCR.

Ulterior, el a ocupat poziţia de director adjunct în cadrul Raiffeisen Investment, în Viena, coordonând activitatea de consultanţă de investiţii şi afaceri pentru fondurile de investiţii în Europa Centrală şi de Est.

De asemenea, Matei Filipidescu a coordonat proiecte de tip M&A în cadrul Raiffeisen Investment România, şi a fost consultant în strategie şi management în cadrul Ykems Strategy Consultants, la Paris.

De-a lungul carierei de bancher, Filipidescu a fost implicat în derularea mai multor listări a unor companii private la bursă.

AFACERI DE LA ZERO