♦ Bloomberg: O nouă criză politică din România pune din nou la încercare regimul monetar de flotare controlată, banca centrală permiţând leului să se deprecieze până la niveluri record în această săptămână.
Cursul valutar afişat de BNR a urcat ieri la 5,268 lei/euro, maxim istoric, în creştere cu aproape 1% faţă de nivelul de marţi, menţinând tendinţa ascendentă din ultimele zile.
Ieri la prânz, pe piaţa interbancară, cursul oscila în jurul valorii de 5,268-5,27 lei/euro.
Anterior, marţi, în ziua moţiunii de cenzură împotriva guvernului Bolojan, Banca Naţională anunţase un curs de 5,218 lei/euro.
În ultimele două săptămâni, cursul a crescut cu 3,5%, după ce stagnase la 5,09 lei/euro de la începutul anului.
Recordul anterior înainte de acest puseu fusese atins de cursul BNR pe 8 mai 2025, de 5,12 lei/euro, după ce prim-ministrul de atunci, Marcel Ciolacu, şi-a anunţat demisia, a doua zi după turul întâi al alegerilor prezidenţiale.