Bănci și Asigurări

MedLife adaugă în portofoliu o asigurare de sănătate de grup dezvoltată de NN Asigurări de Viaţă

Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group

Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group

Autor: Cristina Bellu

11.10.2022, 12:59 423

MedLife, principalul jucător din piaţa de servicii medicale private din România, îşi completează portofoliul de soluţii de sănătate oferite clienţilor corporate cu o asigurare de sănătate de grup, NNCare, dezvoltată de NN Asigurări de Viaţă.

Produsul se adresează companiilor cu cel puţin 20 de angajaţi, şi vizează atât instituţiile care oferă deja echipei abonamente medicale, cât şi clienţii care intenţionează să ofere această facilitate angajaţilor şi familiei lor, ca parte a pachetului de beneficii extra salariale, spun reprezentanţii celor două companii.

„Asigurarea NNCare vine în completarea portofoliului nostru de servicii corporate, pe care l-am dezvoltat într-un ritm accelerat anul acesta pentru a oferi angajatorilor şi echipelor lor soluţii complete pentru sănătate, de la wellness, prevenţie şi diagnostic, la tratament şi spitalizare, în cazul situaţiilor neprevăzute”, explică Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

Asigurarea NNCare poate fi adăugată abonamentelor medicale MedLife şi este modulară, putând fi personalizată în funcţie de tipul de servicii medicale incluse şi de nivelul de protecţie ales.

Aceasta acoperă cheltuieli de până la 250.000 de lei pe an, în funcţie de problema de sănătate, şi se diferenţiază prin beneficiile pentru afecţiuni grave şi prin serviciul de tip a doua opinie medicală, care oferă acces la peste 500 de medici din 90 de centre medicale din străinătate.

„Sănătatea oamenilor a devenit în ultimii ani o preocupare tot mai importantă pentru angajatori, reflectată în numeroase iniţiative prin care susţin echipa să adopte un stil de viaţă sănătos şi să aibă grijă de ceea ce contează cel mai mult.”, spune Gabriela Lupaş-Ţicu, Chief Marketing & Operations Officer la NN.

În ansamblu, reţeaua extinsă MedLife include peste 500 de locaţii proprii, dintre care 230 clinici, 15 spitale generale şi specializate, peste 200 de puncte de recoltare, peste 20 de farmacii, centre stomatologice şi laboratoare, la nivelul întregii ţări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO