Bănci și Asigurări

Mihai Ritivoiu, doctor în economie: Programul IMM Invest s-a născut mort. Nimeni nu va putea prelucra mii de dosare într-un timp util, iar dacă banii nu ajung la firme în următoarea lună, va fi prea târziu

Mihai Ritivoiu, doctor în economie: Programul IMM Invest...

Autor: Răzvan Botea

18.04.2020, 18:24 2462

Mihai Ritivoiu, doctor în economie, scrie într-o opinie pe blogul său că programul IMM Invest, cel mai mare program guvernamental de credite garantate şi dobânzi subvenţionate pentru companii, este sortit pierii. În opinia sa, pe lângă faptul că programul ignoră realitatea „de la firul ierbii”, numărul de dosare va fi prea mare pentru a putea fi prelucrat în timp util, iar agenţii economici vor avea nevoie de resurse financiare într-un timp scurt.

„Dumneavoastră (ministrul de finanţe Florin Cîţu – n. red.) daţi zecile de mii de agenţi economici aflaţi pe marginea prăpastiei (da, sunt zeci de mii, site-ul s-a blocat pentru că toţi s-au îngesuit buluc) pe mâna băncilor, să le deschidă dosare de credite, să îi analizeze, să le ceară bugete de venituri şi cheltuieli si cash-flow pe trei ani, la final să nu le semneze contractul de credit până nu obţin certificat fiscal de la Finanţe, etc. Doar că nimeni nu va putea prelucra zeci de mii de dosare într-un timp util. Iar dacă banii nu ajung la firme în următoarea lună, va fi prea târziu. Pacientul este pe masa de operaţie şi pierde masiv sânge. Nu-l mai poţi resuscita când e mort”, scrie Mihai Ritivoiu pe site-ul său.

De asemenea, el apreciază măsurile economice din OUG 42 ca fiind marginale şi fără efect: „Practic, aţi pus la bătaie 781 milioane de lei pentru susţinerea dobânzilor şi comisioanelor pe anul acestea, aţi suplimentat plafoanele Fondului de Garantare pentru IMM-uri şi aţi redus co-garantarea de la 20 la 10 la sută. Ori, la agenţii economici nu plata dobânzilor e marea problemă. Ci accesul urgent la lichidităţi. Să poată să îşi aducă oamenii la muncă, să îşi achziţioneze materia primă, să îşi achite impozitela la stat. Iar aici, vor aştepta după bănci până la Paştele cailor.”

Mihai Ritivoiu mai spune că unii furnizor şi importatori nu mai livrează pe credit şi noua regulă este plata pe loc, iar o bună parte dintre companii se află deja în incapacitate de plată.

„Speriaţi de ce ar putea să vină, numeroşi importatori şi furnizori nu mai livrează pe credit comercial. Plata cu banul jos este noua regulă. Mai mult, o parte din firme au intrat deja în incapacitate de plată, nu şi-au plătit taxele la stat, salariile, unii au şi intrat în incidenţă de plată, neonorându-şi biletele la ordin.”

În acest context, orientarea către bănci este o soluţie mai greu accesibilă, în condiţiile în care sistemul bancar de acum este diferit de cel de acum 10 ani şi acordarea creditelor mari se face la nivel central, mai opiniează Mihai Ritivoiu.

„Sistemul bancar românesc nu mai este cel de acum zece ani. Este în restructurare masivă, cu închideri de agenţii, tăieri de salarii, automatizarea proceselor. Duse sunt vremurile în care un director regional de bancă avea în competenţă acordarea de credite într-un plafon de 2-5 milioane de euro. În prezent, majoritatea documentaţiilor de credit sunt analizate în Centrale, la Bucureşti. Ai datorii la stat? Ai avut întârzieri la plata ratelor? Nu te credităm.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO