Bănci și Asigurări

Ministerul de Finanţe a împrumutat joi 1,2 mld. lei de la bănci prin două emisiuni de titluri de stat, la dobânzi de 2,97% şi 2,14% pe an

Ministerul de Finanţe a împrumutat joi 1,2 mld. lei de...

Autor: Cristina Bellu

07.01.2021, 16:47 215

Ministerul de Finanţe a redeschis joi două emisiuni de titluri scadente în ianuarie 2022 şi octombrie 2030, şi s-a împrumutat cu 408 milioane lei, respectiv 801 milioane lei, la costuri medii anuale de 2,14%, respectiv 2,97%.

Astfel, pentru licitaţia de titluri de stat scadentă în ianuarie 2022, statul s-a împrumutat cu 408 mil. lei, în linie cu nivelul programat, în contextul în care volumul total al cererii a fost de 1,45 mld. lei, din care ofertele competitive au totalizat 1,34 mld. lei, iar cele necompetitive 111 mil. lei.

Din valoarea nominală adjudecată, de 408 mil. lei, suma oferiă de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 306,4 mil. lei, iar ofertele necompetitive au fost de 102 mil. lei.

În licitaţia de titluri de stat scadentă în octombrie 2030, statul s-a împrumutat cu 800 mil. lei faţă de nivelul de 500 mil. lei programat, volumul total al cererii ridicându-se la 1,15 mld. lei, din care ofertele competitive au fost de 1,07 mld. lei, iar cele necompetitive au atins nivelul de 81,8 mil. lei.

Din valoarea nominală adjudecată de 801 mil. lei, suma oferiă de bănci în nume şi cont propriu s-a ridicat la 720 mil. lei, iar ofertele necompetitive au fost de 81,8 mil. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO