Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 400 mil. lei printr-o licitaţie cu titluri de stat, cât a planificat, la o dobândă de circa 3,4% pe an

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 400 mil. lei printr-o licitaţie cu titluri de stat, cât a planificat, la o dobândă de circa 3,4% pe an
14.08.2020, 00:00 246

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 400 mil. lei de la bănci printr-o licitaţie cu titluri de stat, la o dobândă de aproape 3,4% pe an. 

Valoarea programată a emisiunii a fost de 400 mil. lei, însă cererea băncilor a fost mai mult decât dublă.

Emisiunea de titluri de stat este scadentă în octombrie 2023. La licitaţie au participat şapte dealeri primari. Volumul total al cererii a fost de 887,1 mil. lei, din care ofertele competitive au totalizat

868 mil. lei, iar cele necompetitive circa 19,1 mil. lei. Din suma totală de la ofertele competitive, băncile au oferit în cont propriu 748 mil. lei şi în contul clienţilor 120  mil. lei. În final, suma adjudecată a fost de 400  mil. lei, din care băncile au acoperit în cont propriu 273 mil. lei şi 108 mil. lei pentru clienţI, diferenţa fiind oferte necompetitive.

Rata cuponului a fost de 4%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului acceptat a fost de 3,39%. Ministerul Finanţelor a respins toate ofertele de cumpărare de obligaţiuni transmise cu un nivel al preţului inacceptabil. ZF

AFACERI DE LA ZERO