Ministerul Finanţelor a împrumutat luni de la bănci 347,2 mil. lei, sub nivelul programat de 500 mil. lei, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat scadente în octombrie 2026, la o dobândă de 6,63% pe an.
La licitaţie au participat şapte dealeri primari.
Valoarea totală a cererii a fost de 609,2 mil. lei, din care băncile au licitat în nume şi cont propriu valoarea egală cu nivelul total al cererii.
Rata cuponului a fost de 7,20%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului mediu de adjudecare a fost de 6,62%.
Din suma totală adjudecată, de 347,2 mil. lei, băncile au oferit în nume şi cont propriu 347,2 mil. lei.