Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor: Ambasadorii la UE au aprobat pachetul de măsuri de reducere a riscurilor în sectorul bancar

Ministerul Finanţelor: Ambasadorii la UE au aprobat...

Autor: Alina Botezatu

15.02.2019, 15:46 421

Ambasadorii la Uniunea Europeană (UE) au aprobat, vineri, un acord la care preşedinţia română şi Parlamentul au ajuns cu privire la o serie de norme revizuite care urmăresc reducerea riscurilor în sectorul bancar din UE, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Pachetul convenit astăzi de către Consiliu şi Parlament cuprinde două regulamente şi două directive, referitoare la: cerinţele de capital impuse băncilor (modificări aduse Regulamentului nr. 575/2013 şi Directivei 2013/36/UE); redresarea şi rezoluţia băncilor aflate în dificultate (modificări aduse Directivei 2014/59/UE şi Regulamentului nr. 806/2014).

Decizia de vineri a încheiat un proces de negociere început în noiembrie 2016. Un prim acord a fost obţinut cu privire la principalele elemente ale pachetului bancar şi a fost confirmat de către Consiliu la 4 decembrie 2018. Acum, ambasadorii la UE au aprobat acordul referitor la toate măsurile de reducere a riscurilor.

„Măsurile de reducere a riscurilor convenite astăzi dau asigurări că sectorul bancar dispune de capital suficient pentru a acorda împrumuturi persoanelor fizice şi juridice în condiţii de siguranţă. Totodată, cetăţenii sunt protejaţi împotriva eventualelor dificultăţi cu care s-ar putea confrunta băncile”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul finanţelor din România.

Pachetul de reducere a riscurilor vizează punerea în aplicare a reformelor convenite la nivel internaţional în urma crizei financiare din 2007-2008 în vederea consolidării sectorului bancar şi a soluţionării provocărilor care au rămas de abordat în privinţa stabilităţii financiare. Prezentate în noiembrie 2016, acestea includ elemente convenite de Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară şi de Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF).

„Una dintre principalele măsuri convenite pentru reducerea riscurilor în sistemul bancar este consolidarea cadrului pentru rezoluţia instituţiilor bancare. Acesta le impune instituţiilor de importanţă sistemică globală (G-SII) să aibă o mai mare capacitate de absorbţie a pierderilor şi de recapitalizare prin stabilirea de cerinţe în ceea ce priveşte valoarea şi calitatea fondurilor proprii şi a pasivelor eligibile (MREL) pentru a asigura un proces eficace şi ordonat de „recapitalizare internă”. Acesta oferă, de asemenea, garanţii provizorii şi posibile măsuri suplimentare pentru autorităţile de rezoluţie”, au susţinut reprezentanţii Finanţelor.

Pachetul consolidează şi cerinţele de capital impuse băncilor în vederea reducerii stimulentelor pentru asumarea excesivă de riscuri, incluzând un indicator obligatoriu al efectului de levier, un indicator obligatoriu de finanţare stabilă netă, şi stabilirea de norme sensibile la risc pentru tranzacţiile cu titluri de valoare şi instrumente derivate.

În plus, pachetul bancar conţine măsuri pentru a îmbunătăţi capacitatea de creditare a băncilor şi pentru a facilita un rol mai important al băncilor pe pieţele de capital, cum ar fi: reducerea sarcinilor administrative pentru băncile mai mici şi mai puţin complexe, legate în special de cerinţele de raportare şi de informare; consolidarea capacităţii băncilor de a acorda împrumuturi IMM-urilor şi de a finanţa proiecte de infrastructură.

Pachetul bancar mai conţine un cadru pentru cooperare şi schimb de informaţii între diferitele autorităţi implicate în supravegherea şi rezoluţia grupurilor bancare transfrontaliere. Măsurile convenite menţin echilibrul obţinut prin poziţia Consiliului între competenţele autorităţilor de supraveghere din ţara de origine şi din ţara gazdă pentru a facilita fluxurile transfrontaliere de capital şi lichiditate, asigurând, în acelaşi timp, un nivel adecvat de protecţie a deponenţilor şi creditorilor şi stabilitatea financiară în toate statele membre.

De asemenea, acordul introduce modificări pentru a îmbunătăţi cooperarea între autorităţile competente cu privire la aspecte legate de supravegherea activităţilor de combatere a spălării banilor.

Textul va face obiectul revizuirii de către experţii jurişti-lingvişti. Apoi, Parlamentul şi Consiliul vor fi invitate să adopte în primă lectură regulamentul propus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO