Bănci și Asigurări

Ministrul finanţelor: Este inadmisibil ca CEC să nu facă demersurile pentru a fi dealer primar pe piaţa titlurilor de stat

Florin Cîţu

Florin Cîţu

Autor: Mediafax

29.01.2020, 00:00 4616

Ministrul finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că este inadmisibil ca CEC Bank să nu facă demersurile să fie dealer primar după ce statul a capitalizat CEC-ul cu 950 de milioane de lei. 

El a mai spus că forma fuziunii EximBank -Banca Românească nu a fost încă aprobată, ci doar tranzacţia. „Cu CEC, aşa cum am spus, doresc foarte mult să atrag experienţa celor de la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare) şi IFC (International Finance Corporation) în a restructura o astfel de instituţie. Asta înseamnă că va trebui să facem un due-diligence situaţiei actuale, ar trebui să schimbăm puţin guvernanţa, pentru că vrem o guvernanţă transparentă.

Nu ascund că vreau ca CEC şi EximBank să fie doi competitori reali pe piaţă pentru celelalte bănci, nu mă interesează doar să ne uităm ca active unde suntem, ci profitabilitatea, produsele. Astăzi nu sunt competitori reali pentru celelalte bănci din sistem şi mi se pare iarăşi un lucru interesant ca o bancă din primele zece să nu fie dealer primar, astăzi în România când au rămas doar 7 dealeri primari. Şi nu am văzut de la CEC şi nici de la preşedintele CEC să spună că este un obiectiv, este inadmisibil după ce statul te capitalizează cu 950 de milioane de lei să nu faci demersurile să fii dealer primar. Vom mai vorbi despre CEC şi EximBank", a declarat ieri într-o conferinţă de presă ministrul finanţelor, Florin Cîţu. El a precizat că au apărut pe masa sa câteva informaţii despre situaţii de incompatibilitate cu privire la conducerea CEC pe care trebuie să le rezolve.

Entităţile acceptate ca dealer primar pot derula operaţiuni cu titluri de stat, iar intrarea CEC în această categorie ar face posibil ca banca de stat să împrumute statul pentru finanţarea cheltuielilor. Ministrul de resort a mai spus că fuziunea dintre EximBank şi Banca Românească nu a fost încă aprobată, ci doar tranzacţia, care era parafată înainte de venirea sa la minister.

Cîţu a spus că încă sunt foarte multe lucruri de discutat cu privire la forma pe care o va lua fuziunea. „Tranzacţia nu aveam cum să o aprob eu, tranzacţia a fost făcută, era parafată când am venit eu (la minister). Eu vorbesc despre fuziune, fuziunea nu este încă aprobată şi mă gândesc dacă rămâne această formă acolo, sunt mai multe lucruri de discutat pentru că, până la urmă, această fuziune între o bancă de stat care nu a avut activitate pe piaţa de retail şi o bancă de retail care a acţionat în piaţa românească cu bune şi rele în ultimii ani este complicat de făcut, iar aici este nevoie de expertiză, experienţă. Dar fuziunea nu este aprobată încă, doar tranzacţia", a precizat ministrul.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO