Bănci și Asigurări

Ministrul finanţelor Florin Cîţu îi cere guvernatorului Isărescu să reducă dobânzile

Ministrul finanţelor Florin Cîţu îi cere...

Autor: Mediafax

14.02.2020, 00:07 3101

Ministrul finanţelor, Florin Cîţu, a sugerat BNR să reducă dobânzile, iar decizia să fie luată cât mai devreme dacă există intenţie, în condiţiile în care deficitul bugetar ar urma să fie ajustat.

Solicitarea ministrului Finanţelor vine după ce ante­rior guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus că politica monetară este „acolo unde trebuie“, deocamdată, iar do­bânda-cheie, setată la 2,5% din 2018, a ajutat banca centrală să „ţină inflaţia sub control“.

Mesajul BNR a indicat imposibilitatea relaxării supli­men­tare a politicii monetare - după ce a redus recent rata re­zervelor minime obligatorii (RMO) la valută, de la 8% la 6%, dând băncilor comerciale circa 650 mil. euro - în con­diţiile nivelurilor ridicate ale deficitelor gemene, bugetar şi de cont curent.

Apelul ministrului finanţelor pentru reducerea do­bân­zil­or vine în condiţiile în care inflaţia este aşteptată să scadă în acest an spre 3%, iar economia ar urma să înce­ti­neas­că, avansul PIB urmând să fie sub ţinta de creştere din buget, de 4%.

„Dobânzile sunt strâns legate de evoluţia deficitului. Cu toţii vrem dobânzi mai mici, dar ca să avem dobânzi mai mici trebuie să avem deficite mai mici. Şi ne vom face partea noastră în reducerea deficitului bugetar. Deja am văzut că inflaţia are o tendinţă de a se reduce în următoarea perioadă. Deficitul va rămâne 3,6% şi poate chiar mai bine pentru acest an. De aceea, dacă este vreo intenţie la BNR de reducere a dobânzilor, poate să fie luată cât mai devreme pentru că noi ne vom ţine de această reducere a deficitului în acest an“, a spus ieri ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, citat de Mediafax.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO