Bănci și Asigurări

Ministrul Finanţelor: Puseul inflaţionist ne duce într-o direcţie în care trebuie să ne gândim dacă nu cumva ne vom confrunta cu o încetinire a economiei

Ministrul Finanţelor: Puseul inflaţionist ne duce...

Autor: Cristina Bellu

21.01.2022, 15:40 4242

Adrian Câciu, minstrul Finanţelor, consideră că puseul inflaţionist ar putea determina o încetinire a economiei, în condiţiile în care creşterea preţurilor la utilităţi în paralel cu creşterea dobânzilor slăbesc mecanismul de consum, o componentă importantă a economiei în România. În plus, companiile îşi reduc investiţiile, şi astfel nu mai susţin creşterea PIB-ului.

“Puseul inflaţionist ne duce într-o direcţie în care trebuie să ne gândim dacă nu cumva ne vom confrunta cu o încetinire a economiei. Pentru că inflaţia la rândul său generează preţuri mai mari, generază dobânzi mai mari, costuri pentru companii şi economie.”, a spus minstrul Finanţelor, prezent într-o emisiune la Digi24.

El apreciază că în acest moment, în prognoza guvernului, şi în estimările pe care le au Banca Centrală Europeană şi Banca Naţională a României, cu toate riscurile sistemice la care executivul este foarte atent, România nu se află într-o situaţie de intrare în recesiune.

Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, peste valorile uşor descrescătoare evidenţiate de prognoza pe termen mediu din luna noiembrie 2021, potrivit noilor date şi evaluări ale BNR.

Prognoza anterioară indica un vârf al dinamicii inflaţiei de 8,6% în iunie 2022, urmat de o descreştere până la 5,9% în decembrie 2022 şi apoi la 3,3% în septembrie 2023 – uşor sub limita de sus a intervalului ţintei.

Rata anuală a inflaţiei a depăşit toate aşteptările şi a urcat în decembrie 2021 la 8,2%, după ce intrase în noiembrie pe un uşor trend descendent, coborând la 7,8%, de la 7,94% cu o lună înainte, potrivit datelor publicate recent de INS.

Deşi inflaţia accelereză, BNR a decis în 10 ianuarie 2022 să majoreze dobânda-cheie cu doar 0,25 puncte procentuale, de la 1,75% la 2%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO