Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, s-a întâlnit luni cu directorul executiv din cadrul Bãncii Mondiale, Eugene Rhuggenaath, şi cu Yasser El-Gammal, manager de ţarã pentru România. „Am construit un buget care prevede investiţii record”, a spus ministrul.
În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistã cele mai recente evoluţii ale relaţiei dintre cele douã instituţii, inclusiv în contextul lansãrii în octombrie 2024 a Cadrului de Parteneriat de Ţarã 2025-2029.
Ministrul Finanţelor şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant pe care instituţiile Grupului Bãncii Mondiale îl acordã în promovarea reformelor şi a investiţiilor esenţiale pentru dezvoltarea României.
„În actualul context economic şi geopolitic dificil, este important sã valorificãm pe deplin noul cadru de guvernanţã şi sã îl implementãm în aşa fel încât sã asigurãm o creştere economicã durabilã, precum şi realizarea reformelor şi investiţiilor necesare. Am asigurat echipa Bãncii Mondiale cã bugetul pentru 2025 reflectã aceastã abordare şi urmãreşte respectarea angajamentelor din planul bugetar-structural pe termen mediu. Ne-am angajat sã reducem deficitul la 7% în 2025 şi am construit un buget care prevede investiţii record, ţara noastrã continuând sã fie pe primele locuri între statele UE, ca nivel al investiţiilor publice – ajungând la 7,8% din PIB. Sunt convins cã parteneriatul solid dintre România şi Banca Mondialã ne va ajuta, în continuare, în procesul pe dezvoltare economicã", a declarat Tanczos Barna.
Flexibilitatea şi capacitatea Grupului Bãncii Mondiale de a reacţiona rapid pentru a rãspunde unor nevoi punctuale se reflectã echilibrat în Cadrul de parteneriat de ţarã curent, arată Ministerul Finanţelor într-un comunicat. Conform comunicatului, acesta va permite, prin varietatea oportunitãţilor de sprijin oferite (atât financiar, cât şi prin asistenţã tehnicã), susţinerea reformelor şi a investiţiilor prioritare ale României, complementar cu activitatea altor parteneri de dezvoltare.