Bănci și Asigurări

Mişu Negriţoiu, resemnat: „Nu cred că o să mai fiu săptămâna viitoare la ASF. Votul în plen este unul politic. Te duci să votezi când ştii că iese“

Mişu Negriţoiu, preşedintele Auto­ri­tăţii de Supraveghere Financiară

Mişu Negriţoiu, preşedintele Auto­ri­tăţii de Supraveghere Financiară

Autor: Anelis Baciu

11.05.2017, 00:05 321

Mişu Negriţoiu, preşedintele Auto­ri­tăţii de Supraveghere Financiară (ASF), se aşteaptă să fie revocat astăzi din funcţie de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului  şi afir­mă că misiunea sa la ASF s-a încheiat.

 
„Consider că mi-am îndeplinit misiunea. Nici nu am visat la un mandat de trei ani sau mai mult. Întotdeauna mi-am administrat mandatul la şase luni, la un an etc.
 
Prefer să ies de la ASF scos de politicieni decât de DNA“, a spus Mişu Negriţoiu ieri în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia prezen­tării rezultatelor pieţei RCA în primul trimestru.
 
Totodată, el a spus că „votul în plen este unul politic. Te duci să votezi când ştii că iese, nu când nu iese“.
 
Deşi pare resemnat cu privire la demiterea sa din fruntea ASF, Mişu Negriţoiu spune că nici până în prezent nu înţelege şi nici nu i s-au adus la cunoştinţă motivele revocării sale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO