Bănci și Asigurări

MKB Romexterra si Petromservice: esec in pensii

12.05.2008, 17:45 27

Fondul de pensii administrate privat MKB Romexterra, detinut de MKB Romexterra Bank (60%) si Delta Asigurari (40%), a cerut Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) retragerea autorizatiei de administrator, dupa ce a reusit sa atraga doar 1.884 de clienti.
MKB Romexterra ocupa locul 15 pe o piata care initial avea 18 jucatori, din care doi s-au retras recent. Fondul de pensii al MKB Romexterra Bank si Delta Asigurari este al treilea fond de pensii administrate privat care iese de pe piata, dupa Marfin si Zepter. Aceste trei fonduri detin 0,09% din piata, adica 3.727 de participanti.
CSSPP a inceput deja procedurile de retragere a autorizatiei MKB Romexterra Fond de Pensii.
"Compania va trebui sa informeze participantii fondului de pensii aflat in administrarea sa cu privire la modificarile survenite, la etapele procedurale si la toate drepturile de care pot beneficia. Conform procedurii, participantii vor fi repartizati de catre CSSPP, in mod egal, la celelalte 15 fonduri de pensii administrate privat ramase in piata. Ulterior repartizarii efectuate de catre CSSPP, participantii se pot transfera la oricare alt fond de pensii administrate privat de pe piata, fara plata unor penalitati, in termen de 90 de zile de la data repartizarii", au precizat oficialii Comisiei.
Banca MK Romexterra este detinuta de banca maghiara MKB, o filiala a grupului german Bayern LB, care a cumparat in 2006 pachetul majoritar de actiuni.
Pe de alta parte, celalalt actionar al fondului de pensii, Delta Asigurari, este controlat de furnizorul de servicii petroliere Petromservice.
Cei doi actionari au investit circa 4,7 milioane de euro numai in capitalul social al MKB Romexterra Fond de Pensii.
Fondurile de pensii obligatorii (pilonul II) au atras pana acum peste 4,1 milioane de participanti si urmeaza sa incaseze primele contributii pe 20 mai. Contributia anuala este de 2% din veniturile brute si urmeaza sa fie majorata cu 0,5% pe an, pana va ajunge la 6%.
In acelasi timp, numarul celor care contribuie la fonduri de pensii administrate privat urmeaza sa se majoreze cu 100.000 pe an, potrivit estimarilor jucatorilor din aceasta piata. In prezent, cei mai mari administratori de pensii obligatorii sunt ING, Allianz-Tiriac si Generali.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO