Cursul leu-euro afişa pe piaţa interbancară în această dimineaţă în jurul orei 10:00 un nivel de 4,53 de lei, faţă de o referinţă anunţată ieri de BNR de 4,52 de lei. Pe de altă parte, leul se depreciează şi în faţa dolarului american care a ajuns pe interbancar la 4,17 lei. Ieri, BNR anunţase o cotaţie de 4,15 lei.
“Cum îngrijorările privine China persistă, este greu de crezut că leul şi-ar putea reveni în zilele următoare, aşa cum anticipăm noi. Mai degrabă ar trebui să rămână în intervalul 4,51-4,54/euro şi se va afla sub presiuni de depreciere. Credem, de asemenea, că banca centrală ar trebui să tempereze orice presiuni semnificative de slăbire”, scriu analiştii de la ING Bank într-o notă de studiu.
Moneda naţională s-a depreciat pe parcursul anului 2015 cu două cifre în faţa dolarului american, respectiv un minus de 13%, şi în faţa francului elveţian, minus 13%, în timp ce deprecierea faţă de euro a fost de doar 0,9%.
Astfel, dolarul american a crescut de la 3,68 lei cât era în ultima şedinţă din 2014 la 4,14 lei la finele anului, în timp ce francul elveţian s-a apreciat de la 3,69 lei la 4,17 lei. Dolarul şi francul elveţian sunt două monede care au avut fluctuaţii semnificative pe parcursul anului trecut. Euro a avut un câştig relativ modest, de doar patru bani, de la 4,48 lei la 4,52 lei