Bănci și Asigurări

Moody’s urcă de la A3 la A2 ratingul emisiunii de obligaţiuni ipotecare a Alpha Bank România

Moody’s urcă de la A3 la A2 ratingul emisiunii de...

Autor: Roxana Rosu

13.04.2022, 11:15 157

Agenţia internaţională de rating Moody's a revizuit în creştere cu o treaptă, de la A3 la A2, ratingul acordat emisiunii de obligaţiuni ipotecare lansată de Alpha Bank Romania.

Ratingul A2 reflectă calitatea foarte bună a portofoliului de credite ipotecare al băncii, cadrul legal solid în domeniul obligaţiunilor ipotecare, rezilienţa şi stabilitatea băncii, se arată într-un comunicat al Alpha Bank.

Îmbunătăţirea ratingului emisiunii de obligaţiuni ipotecare vine după revizuirea în creştere a ratingului acordat depozitelor pe termen lung ale Alpha Bank Romania.

Emisiunea de obligaţiuni ipotecare a fost lansată în 2019 şi este listată la Luxembourg Stock Exchange şi la Bursa de Valori Bucureşti.

Alpha Bank Romania este membră a Alpha Bank Group, unul dintre cele mai mari grupuri bancare şi financiare din Grecia, fondat în 1879 de către J.F. Costopoulos. Activităţile internaţionale ale Grupului se extind pe lângă România, şi în Regatul Unit,  Luxemburg şi Cipru.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO